Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, primește un răspuns oficial, după ce i-a atras atenția ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, printr-o interpelare transmisă în urmă cu câteva luni, cu privire la necesitatea identificării de măsuri urgente pentru încadrarea personalului medical în spitalele publice.
Ministerul Sănătății a revenit cu un răspuns, care a fost transmis de către secretarul de stat Tiberius Brădățan din cadrul Ministerului Sănătății.
„Medicii specialiști/primari au beneficiat de o majorare a salariului de bază în procent de 8% față de salariul de bază avut în luna decembrie 2023, iar medicii rezidenți au beneficiat de o majorare a salariului de bază în procent de 20%. (…) În ședința Guvernului din data de 11 ianuarie 2024 au fost deblocate 1085 de posturi de medici pentru unitățile cu/fără paturi și a serviciilor de ambulanță din subordinea Ministerului Sănătății. (…) Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 854/2022, corectarea situației privind deficitul de personal, presupune unele măsuri precum: regândirea modului de salarizare a medicilor, creșterea nivelului de dotare a unităților sanitare, inclusiv prin atragerea de fonduri europene, acordarea unor facilități la nivel local, respectiv decontarea cheltuielilor de transport pentru navetiști, asigurarea unor locuințe de serviciu sau identificarea unui loc de muncă stabil pentru soțul/soția cadrului medical interesat să se stabilească în localitatea respectivă”, a spus secretarul de stat Tiberius Brădățan.