Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni seara, la TVR, că noul val COVID va fi traversat în România fără restricţii, precizând că este recomandată purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate, dar nu obligatorie.
„În alte ţări există prevederi care impun utilizarea măştii în mijloacele de transport, eu mizez pe un parteneriat cu populaţia, pe înţelegere, sunt convins că persoanele la risc vor utiliza masca pentru propria protecţie. Asta va duce la mai puţine spitalizări şi la mai puţine decese. Cred că vom traversa acest val fără restricţii sau măsuri deosebite, cel puţin din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii”, a precizat Alexandru Rafila, potrivit Adevărul.
În cadrul aceleaşi discuţii, Rafila a precizat că doza a patra de vaccin anti-Covid este recomandată persoanelor vulnerabile. De asemenea, o nouă formulă a vaccinului va fi disponibilă din toamnă.
„Formula actuală a vaccinului nu mai previne transmiterea bolii, avem studii foarte serioase, chiar şi trecerea prin boală la varianta Omicron nu mai oferă o protecţie foarte bună, a şasea parte din cazurile înregistrate în România a reprezentat cazuri de reîmbolnăvire cu varianta Omicron”, a afirmat Alexandru Rafila.
Luni, Ministerul Sănătăţii a anunţat că numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus s-a dublat în ultima săptămâna faţă de perioada anterioară, relatează psnews.ro.