Minivacanţă de Sfânta Maria Mare, pentru angajaţii din România. De câte zile libere legale ne mai bucurăm în 2024

Joi, 15 august 2024, este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria Mare, astfel că cei mai mulţi dintre români ar urma să se bucure de o binemeritată minivacanţă.

Pentru români urmează o perioadă extrem de importantă, din punct de vedere religios, a doua jumătate a lunii august aducând două sărbători religioase cu cruce roşie, Adormirea Maicii Domnului şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Prima dintre aceste sărbători, Adormirea Maicii Domnului, este trecută în calendar pe data de 15 august 2024, ceea ce înseamnă că anul acesta prăznuim Adormirea Maicii Domnului într-o zi de joi.

După cum ştiţi, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este zi liberă legală, iar cum anul acesta Sfânta Maria Mare este prăznuită într-o zi de joi acest lucru se traduce printr-o binemeritată vacanţă pentru români.

În mod clasic, pentru românii care lucrează la stat s-au întreprins, deja, demersurile necesare ca aceştia să lege ziua de joi, 15 august 2024, cu weekendul 17-18 august 2024, ceea ce înseamnă că ar urma să beneficieze de o zi liberă şi vineri, 16 august 2024.

Măcar teoretic ziua respectivă ar urma să fie recuperată printr-o serie de zile în care angajaţii de la stat să lucreze peste program. Iar cei care nu pot să se bucure de o zi liberă pe 15 august 2024, prin natura muncii prestate, ar putea fi motivaţi altfel, cel mai probabil prin recuperarea zilei respective la o dată ulterioară.

În mediul privat situaţia stă în mod diferit, totul depinzând de la o firmă la alta. Însă, cel mai probabil, cei mai mulţi dintre angajaţii din mediul privat ar urma să stea şi ei acasă, măcar joi, 15 august 2024. 

Ce reprezintă Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Cum spuneam deja, pe 15 august 2024 se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Este momentul în care, conform crestinortodox.ro, prăznuim mutarea la ceruri a Maicii Domnului Iisus Hristos.

Sursa amintită precizează că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă şi că Domnul Însuşi S-a coborât din ceruri pentru a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt.

A fost momentul în care s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor şi auzul surzilor s-au deschis, ologii şi bolnavii s-au vindecat.

Ce zile libere legale mai au românii în 2024

Din start trebuie precizat că ziua de joi, 15 august 2024, nu este ultima zi liberă legală de care românii s-ar putea bucura în acest an. Există posibilitatea ca sfârşitul de an să aducă o vacanţă chiar mai mare pentru români.

Spunem astea pentru că alte două zile libere legale, cele de Crăciun, 25 şi 26 decembrie 2024, pică în zile de miercuri şi joi, astfel că există posibilitatea ca acestea să fie legate prin punte, vineri, 27 decembrie 2024, cu weekendul sâmbătă-duminică 28-29 decembrie 2024. Ar urma două zile lucrătoare, luni, 30 decembrie 2024, şi marţi, 31 decembrie 2024, din care a doua, foarte posibil, cu program scurt, iar apoi ar putea urma o nouă vacanţă importantă pentru români, pentru că miercuri, 1 ianuarie 2025, şi joi, 2 ianuarie 2025, sunt, iarăşi, zile libere legale şi ar putea fi legate, într-o oarecare măsură, cu weekendul sâmbătă-duminică 4-5 ianuarie 2025, dar şi cu zilele de luni, 6 ianuarie 2025, şi marţi, 7 ianuarie 2025, care iarăşi sunt zile libere legale, respectiv Boboteaza şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Pe de altă parte, românii nu se pot bucura de o minivacanţă pe 30 noiembrie 2024, Sfântul Andrei, şi 1 decembrie 2024, Ziua Naţională a României, pentru că aceste zile libere legale cad în weekend, relatează observatornews.ro.