Mirela Adomnicăi: „Domnule Flutur, încercați să reveniți cu picioarele pe pământ! Meritul pe care îl aveți la ruta ocolitoare a Sucevei este că ați făcut un proiect prost”

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia lansează un nou atac la adresa liberalului Gheorghe Flutur. Social democrata a explicat care este contribuția PSD în realizarea centurii ocolitoare a municipiului Suceava.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Domnule Flutur, dacă v-ați jucat cu o lopată pe șantier, nu înseamnă că ați deblocat o investiție.

În loc de scuzele pe care le-am solicitat domnului Gheorghe Flutur, pentru că i-a mințit pe suceveni că nu se face autostradă, ne-am trezit cu o altă mare minciună: PSD a blocat lucrările la ruta ocolitoare a Sucevei!

Partidul Social Democrat a fost, de-a lungul timpului, mai preocupat să finalizeze proiecte pentru suceveni și a fost mai discret în a-și promova meritele.

Și chiar dacă am fi încercat să o facem, nu mai aveam loc de dvs.
Tot ce se întâmpla în județ, de la iarba care crește până la frunza care îngălbenește, era meritul omului politic Gheorghe Flutur.

Din păcate, așa s-a întâmplat și cu ruta ocolitoare a Sucevei, pentru că mulți suceveni au rămas cu imaginea cu lopata adusă în portbagajul mașinii și au asociat momentul dvs. artistic cu deblocarea lucrărilor. Domnule Gheorghe Flutur, într-o țară în care se respectă legile, cu o lopată nu se poate debloca un proiect de zeci de milioane de euro!

Declarațiile mincinoase pe care le faceți, și de care credeam că o să vă debarasați după momentul 9 iunie, trebuie lămurite. Nu pentru dvs., pentru că știm că nu vreți să acceptați nici măcar realitatea, dacă nu este conformă cu imaginația omului politic Gheorghe Flutur.

Trebuie lămurite din respect pentru suceveni, pentru că au trăit destui ani în minciuna lui Gheorghe Flutur.

Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei au început în 2008 și trebuiau finalizate în 2012. Primul mandat al lui Gheorghe Flutur la șefia Consiliului Județean a început în 2008 și s-a finalizat în 2012.

Incredibilă coincidență!

Ne-am putea opri aici, pentru că se vede cu ochiul liber că nimeni nu v-a împiedicat să lucrați. Cu atât mai mult cu cât la guvernare se afla și partidul din care făceați parte.

Dar vom continua, pentru că lucrurile nu sunt atât de simple, iar sucevenii merită să știe adevărul.

Atât de intens a blocat PSD realizarea rutei ocolitoare, încât tronsonul de 5 kilometri de la „Zidul morții” până la Pătrăuți a fost dat în trafic în toamna lui 2013, în mandatul lui Cătălin Nechifor.

După aceea, CNADNR a reziliat contractul cu constructorul, după ce acesta nu a respectat termenele de finalizare pentru două tronsoane, pe care le extinsese pentru 2013, apoi pentru 2014. Se cheltuiseră până atunci 80 de milioane de euro, ajungând ca un kilometru de drum național să coste 6 milioane de euro, mai mult decât un kilometru de autostradă.

Verificările făcute de specialiști, pe teren, au dus la constatarea unor mari deficiențe, cum ar fi structura neconformă pentru tronsoanele I și II, alunecări de teren, toate acestea inducând ideea că proiectarea a fost făcută din birou.

Ce a făcut PSD? A alocat peste 40 de milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru a deconta lucrările și a închide finanțarea.

Și în timp ce dvs. vă gândeați cum o să vă jucați cu lopata pe șantier, noi am realizat o nouă proiectare, de data această făcută de pe teren, pentru a avea un drum pe care sucevenii să poată circula în siguranță.

Apoi, tot în timpul guvernării PSD, în anul 2018, au fost scoase la licitație celelalte două tronsoane și date în trafic în septembrie 2019, valoarea finală a lucrărilor ajungând la 417 milioane.

Erați atunci președinte al CJ Suceava, dar nu ați avut nici o implicare, totul s-a făcut la nivelul Ministerului Transporturilor. Dumneavoastră, domnule Flutur, stăteați pe margine și vă uitați, pregătindu-vă lopata pentru joaca de-a șantierul.

Guvernul PSD a asigurat finanțarea, a demarat și a finalizat lucrările.

Au fost consolidate, evident, și porțiunile de drum afectate de alunecările de teren (generate și de pământul de umplutură, „pământ de flori”, după cum l-au numit specialiștii). Cine ar trebui să plătească acești bani, domnule Flutur?

Domnule Flutur, încercați să reveniți cu picioarele pe pământ! Meritul pe care îl aveți la ruta ocolitoare este că ați făcut un proiect prost, atât de prost încât nici măcar dvs. nu v-ați încumetat să-l finalizați. L-ați abandonat, în stilul caracteristic, să se descurce alții… Și noi ne-am descurcat”.

CMF 11240017