Muzeul Național al Bucovinei dă startul Programului educațional Zilele animalelor sălbatice, prin sărbătorirea celui mai mare animal din pădurile României, Ursul.
În luna februarie, la Muzeul de Științele Naturii, vor avea loc lecții muzeale despre speciile de urși de pe glob, modul de viață, hrană, obiceiuri și activități practice cu această temă.
Copiii vor viziona filmulețe, vor confecționa măști de urs și vor învăța ghicitori, povești, cântecele tot despre urs.
Programul se va desfășura în funcție de programul școlar.
În săptămâna de vacanță 6 -10 februarie 2023, așteptăm la muzeu, în intervalul 10-13, copii cu vârsta 7-12 ani, care doresc să petreacă câteva ore într-o atmosferă relaxantă la muzeu, să învețe curiozități despre familia urșilor.
În restul lunii invităm clase de preșcolari și școlari să se înscrie la acest program.
Informații și înscrieri la telefon 0230 213775, sau la standul Muzeului de Științele Naturii în fiecare zi între orele 9-17.
Înainte de începerea programului se va completa o fișă de înscriere și acord parental; taxa de participare este de 5 lei/copil.