Nicolae Ciucă, președintele PNL, a reacționat în cazul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Potrivit acestuia, cei care încalcă jurământul lui Hipocrate „ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”.
Nicolae Ciucă a mai afirmat că cei responsabili de funcţionarea şi îmbunătăţirea sistemului sanitar pentru a preveni astfel de încălcări, în speţă ministrul Sănătăţii, „trebuie să acţioneze fără ezitare”.
„Jurământul este sacru. Ca militar, ştiu foarte bine că încălcarea acestuia poate costa vieţi şi poate reduce încrederea în profesiile care salvează vieţi. Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate – de a proteja şi de a servi – ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă, referindu-se la dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
De asemenea, el a mai adăugat că oamenii trebuie să primească asigurări că cei care depun un jurământ în slujba oamenilor iau acest lucru foarte în serios.
„Fără încredere, ei nu vor veni către noi atunci când vor avea nevoie, iar întreaga societate va avea de suferit”, a mai precizat liderul PNL, potrivit a3.ro.