Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri seară, că oamenii s-au săturat să audă despre stabilitate, dar aceasta este importantă. Liderul PNL a explicat că nu a fost o perioadă uşoară, cea în care a condus Guvernul, dar că liderii politici au avut maturitatea necesară să găsească soluţii pentru stabilitate.
„Nu pot să spun că a fost o perioadă uşoară, dar nici nu pot să spun că am fost marcat într-un anume fel. Mi-a plăcut foarte mult că au existat soluţii pentru toate aceste probleme. Deşi la vremea respectivă, când a căzut Guvernul Cîţu, s-a creat o stabilitate politică, a existat o maturitate necesară la nivelul liderilor politici să se aşeze la masă şi să discute o soluţie de stabilitate politică. Acum, când vorbim de chestiunea aceasta, deja termenul a fost prea mult utilizat şi lumea zice «mai lăsaţi-ne cu stabilitatea»”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la TVR Info.
„Apreciem stabilitatea când intrăm în haos şi vedem ce se întâmplă în Bulgaria care se pregăteşte de al şaptelea rând de alegeri anticipate. Sunt chestiuni care ţin de o coerenţă a actului de guvernare”, a adăugat Ciucă.
El a mai transmis că oamenii îşi doresc stabilitate şi linişte, nu-i interesează atacurile politice.