Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, 7 noiembrie, la Braşov, că în acea hotărâre de guvern privind vila din Aviatorilor nu este vorba de nimic altceva decât de transferul din domeniul privat în domeniul public, pentru ca acea locuinţă să poată să fie folosită de preşedinte, la finalizarea mandatului, el arătând că nu există niciun fel de cifră sau notă de fundamentare. Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale l-a acuzat pe contracandidatul său, Marcel Ciolacu, că este pricinos, întrebând de ce s-a aşteptat momentul să fie folosit în campania electorală.
„La vremea respectivă (..) a fost, în conformitate cu prevederile legii, oricine ar fi fost la Guvern, dar eu îmi asum această semnătură, fără niciun fel de problemă, trebuia să facă transferul din domeniul privat al statului în domeniul public, pentru a se pune la dispoziţia preşedintelui un imobil. În acea hotărâre de guvern nu este vorba de nimic altceva decât de transferul, aşa cum am spus, din domeniul privat în domeniul public, pentru ca acea locuinţă să poată să fie folosită de preşedinte, la finalizarea mandatului”, a spus preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, despre scandalul desecretizării Hotărârii privind vila de protocol din Aviatorilor.
Candidatul PNL la prezidenţiale a precizat că „nu există niciun fel de cifră, de notă de fundamentare, care să vorbească despre cât costă”.
„Din perspectiva mea, am fost şi ministru al Apărării, şi prim-ministru, şi preşedinte al Senatului, nu m-am mutat de la casa mea, nu am folosit niciodată aceste locuinţe ale RA-APPS. Dacă tot a devenit un subiect atât de folosit în campania electorală, acest lucru nu s-a întâmplat acum. Dacă era atât de pricinos, cum pare în momentul de faţă, de ce s-a aşteptat momentul să fie folosit în campania electorală? Este absolut incorect”, a completat Ciucă.
Preşedintele Senatului a arătat că îşi asumă ca „tot ceea ce ţine de RA-APPS să fie reorganizat şi de tot ceea ce înseamnă facilităţi, acolo, să beneficieze doar cine trebuie”.
Întrebat de ce a fost secretizată la acea vreme hotărârea de guvern, Ciucă a răspuns: „Aşa a fost iniţiată de secretarul general al Guvernului, aşa a intrat pe ordinea de zi a Guvernului”.
CMF: 31240003