Nicolae Ciucă: „Le mulțumesc locuitorilor orașului Vicovu de Sus pentru tot ceea ce fac și pentru că au înțeles să se coordoneze cu autoritățile locale”

Premierul României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit joi, 10 noiembrie, cu primarii localităților sucevene situate de-a lungul graniției cu Ucraina. Trebuie precizat că această întâlnire a avut loc după deschiderea Punctului de Trecere a Forontierei Vicovu de Sus – Crasna, la care a luat parte și premierul Ucrainei.

Astfel, la evenimentul de la Vicovu de Sus, pe lângă primarii din zona Rădăuțiului, au mai participat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, dar și prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan.

Nicolae Ciucă i-a apreciat pe edilii suceveni și le-a mulțumit acestora pentru solidaritatea de care au dat dovadă de la începutul războiului din Ucraina. Totodată, primul-ministru a ținut să-l felicite pe primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, pentru performanța pe care o face în administrația locală, subliniind că proiectele pe fonduri europene pe care cel din urmă le-a atras sunt de peste 20 de milioane de euro.

„După întâlnirea cu premierul Ucrainei am ținut să vin la Primăria Vicovu de Sus, împreună cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, pentru a le mulțumi tuturor primarilor care administrează localitățile de graniță pentru efortul pe care l-au făcut implicându-se încă din prima zi a conflictului din Ucraina în tot ceea ce a însemnat sprijinul și spiritul de solidaritate de care au dat dovadă cetățenii români și, în mod deosebit sucevenii.

 Totodată, în cadrul scurtei întâlniri cu autoritățile locale, am discutat despre problemele pe care dumnealor le au, dar și despre propunerile care vin să mărească această capacitate de mobilitate. De asemenea, am aflat și de proiectele pe care administrațiile publice locale le au în derulare și am constatat cu mare plăcere că în orașul Vicovu de Sus există proiecte pe fonduri europene în valoare de peste 20 de milioane de euro. Am apreciat foarte mult și modul în care arată localitatea și, în mod deosebit faptul că exită voința ca acest oraș să continue să se dezvolte. Vorbim de o comunitate de 17.000 de locuitori, cu cel mai mare liceu din județ în care învață peste 4000 de elevi. Noi trebuie să venim cu măsuri care să asigure dezvoltarea comunității de aici.

Folosesc acest prilej pentru a le mulțumi locuitorilor orașului Vicovu de Sus pentru tot ceea ce fac și pentru modul în care au înțeles să se coordoneze cu autoritățile locale”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

În ceea ce privește traficul rutier din vecinătatea PTF Vicovu de Sus – Crasna, Nicolae Ciucă a subliniat că se vor lua măsuri specifice astfel încât circulația să nu fie perturbată. În acest sens, premierul a spus că vor fi amenajate sensuri giratorii și vor fi făcute benzi suplimentare.

De asemenea, este o variantă ocolitoare prevăzută deja la finanțare prin PNI „Anghel Saligny”.