Președintele PNL, Nicolae Ciucă, împreună cu prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, au fost marți, 4 iunie, la Vatra Dornei, acolo unde s-au întâlnit cu primarul Ilie Boncheș și cu viceprimarul Marius Rîpan. Alături de de ei au fost și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, dar și primari din zona de munte a județului Suceava.
Delegația liberală a vizitat câteva dintre investițiile realizate la Vatra Dornei, președintele Nicolae Ciucă apreciind implicarea lui Marius Rîpan în realizarea acestor obiective.
„Mă bucur foarte mult să revin și să văd o lucrare terminată și absolut superbă , reprezentativă pentru ceea ce a însemnat istoria și cultura municipiului Vatra Dornei. În acest ansamblu vreau să mulțumesc autorităților locale pentru implicare, lui Marius Rîpan pentru că așa cum a spus domnul președinte a fost diriginte de șantier și a reușit iată să redea localității, tuturor celor care vin să viziteze, turiștilor o clădire absolut emblematică pentru istoria localității Vatra Dornei. Eu sunt convins că dincolo de ceea ce s-a petrecut în Vatra Dornei, urmează proiecte mult mai importante și toate acestea sunt în sarcina domnului Marius Rîpan, a echipei domniei sale. Am văzut o echipă foarte bună, foarte determinată, motivată. Este nevoie de tot acest angajament și responsabilitatea administrației liberale așa cum a demonstrat-o în ultimele mandate pentru a face ceea ce trebuie pentru dorneni, dar și pentru turiștii care an de an cresc în număr și asta este foarte important. Eu sunt convins că cetățenii din Vatra Dornei vor aprecia la adevărata valoare și pe baza realității activitatea depusă de echipa liberală și vor vota săgeata pe data de 9 iunie. Ca atare vă îndemn să veniți la vot pentru că aveți motive, argumente și noi susținem întreg demersul echipei liberale de la Vatra Dornei și de la Suceava, admirând și apreciind tot cea ce au făcut până în momentul de față. Mult succes domnule primar”, a declarat Ciucă.
Viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, i-a mulțumit lui Nicolae Ciucă pentru că a revenit la Vatra Dornei.
„Bine ați revenit la noi și vă invit să reveniți cât mai des. Ultima dată când ați fost s-a adus gazul la marginea orașului, astăzi avem și 32 de kilometri de rețea de gaz. Cazinoul era în șantier și acum e finalizat. Încă sunt multe lucruri la care lucrăm, multe proiecte și Vatra Dornei începe să se schimbe. Vă mulțumim că închideți cercul cu domnul președinte Gheorghe Flutur, cu doamna deputat Angelica Fădor și cu dumneavoastră se închide un cerc care e foarte important pentru a putea să faci o adminsitrație locală să meargă înainte”, a spus Marius Rîpan.
De cealaltă parte, prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur a apreciat investițiile de la Vatra Dornei, subliniind că modelul administrației locale de aici ar trebui multiplicat și în alte localități.
„Modelul de adminsitrație liberală de la Dorna vrem să îl multiplicăm. Ați văzut cum arat centrul dar așa arată toată Dorna. S-au implicat enorm. Aici sunt peste 80 de milioane de euro bani absorbiți. Sunt foarte harnici. Locuințe sociale, spital, ambulatoriu, școlile, liceele, toate sunt modernizate. Îi mulțumesc primarului Ilie Boncheș pentru că datorită lui e și această schimbare de catifea de generații aici. Ca și la Suceava, Ion Lungu cu viceprimarul așa și la Vatra Dornei domnul Boncheș cu domnul Rîpan. Deci se poartă la noi această schimbare de generație de gardă în mod civilizat”, a transmis Gheorghe Flutur.
La comanda PNL Filiala Suceava,
Produs și distribuit de SC LIVE MEDIA PRESS SRL
Cod AEP 21240015