Niculai Barbă, replică acidă pentru subprefectul Florin Sinescu

Vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă a criticat, vineri, într-o replică pentru subprefectul PSD Florin Sinescu, modul în care acesta a vorbit de sistemul medical din județul Suceava, mai ales despre SJU Suceava care, după opinia lui Barbă, este un spital-fanion.

„Un subprefect PSD de la Suceava, atac la sistemului sanitar, gestionat de un coleg de-al său, ministrul PSD Alexandru Rafila. Tot un coleg de-al său, chiar sucevean, este în Ministerul Sănătății, Secretar de Stat cu atribuții pe partea de urgențe, din câte știm.Incredibil dar adevărat!!”, a transmis Niculai Barbă.

Vicepreședintele CJ Suceava a arătat că „acest subprefect ar fi putut să discute direct cu conducerea ministerului sau măcar să se informeze cum funcționează sistemul sanitar în județe”.

„În județul Suceava, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din municipiul reședință de județ a devenit o unitate spitalicească fanion cu anvergură regională prin sprijinul permanent al Consiliului Județean Suceava”, a spus Barbă.

El a menționat că în ceea ce privește celelalte probleme din sistemul sanitar îl roagă pe subprefect să se adreseze colegilor din conducerea ministerului.

„Îi pot oferi foarte repede o serie de lămuriri chiar în acest weekend când am putea discuta mai multe probleme chiar în fieful președintelui PSD Suceava, la Fălticeni, sâmbătă, după ora 10:00. Incredibil cum se gândesc unii, care nu au făcut mai nimic pentru acest Spital, că pot câștiga procente aruncând cu mizerie în oameni și în munca lor, în instituții de referință ale județului, cum este Spitalul Județean Suceava”, a mai transmis Niculai Barbă.