O delegație a SAJ Suceava, la Brașov, pentru a sărbători 118 ani de activitate a Serviciului de Ambulanță

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava a participat, în perioada 27-29 iulie, la festivitățile organizate la Brașov pentru a celebra 118 ani de activitate a Serviciului de Ambulanță la nivel național. Evenimentul a reunit reprezentanți ai serviciilor de ambulanță din întreaga țară, având ca scop atât comemorarea realizărilor din trecut, cât și consolidarea colaborării și schimbului de experiențe între profesioniștii din domeniu.

Delegația SAJ Suceava, compusă din 13 angajați, a fost condusă de managerul Mihaela Ianovici. Astfel, toți reprezentanții SAJ Suceava au participat activ la festivitățile și activitățile programate.

„La mulți ani dragi colegi! Mulțumesc comitetului director, colegilor din TESA, medicilor, asistenților medicali și întregului personal din Serviciul Județean de Ambulanță Suceava pentru dăruire și empatie, pentru viața dedicată salvării oamenilor, pentru menținerea spiritului devizei sub care vă desfășurați activitatea: «Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!»”, a transmis managerul SAJ Suceava, Mihaela Ianovici.

Pe lângă aspectele profesionale, evenimentul a fost și un prilej de socializare și întărire a spiritului de echipă între membrii diferitelor servicii de ambulanță din țară. 

În cifre putem observa cel mai bine activitatea crucială a serviciilor de ambulanță din România. Potrivit Ministerului Sănătății, numai anul trecut peste 12.000 de specialiști din cadrul serviciilor de ambulanță au intervenit în 3 milioane de cazuri de urgență.