Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a informat că o expoziție itinerantă, deosebit de interesantă, dedicată marelui compozitor și patriot Ciprian Porumbescu, realizată de specialiști de la Muzeul Național al Bucovinei într-un format inovativ și atractiv, cu multe elemente în premieră, va fi pusă la dispoziția publicului larg începând cu data de 27 martie pe durata întregului an 2023, instituit prin Lege ca fiind Anul Ciprian Porumbescu.
Expoziția conține panouri cu informații captivante în care textul acompaniază fericit imaginile alese cu minuțiozitate din zestrea bibliografia deținută de Muzeu.
„Sunt mărturii și evocări privind viața tumultoasă, plină de aspre încercări, activitatea exuberantă și inepuizabila forță creatoare exprimată la un un înălțător nivel artistic a marelui compozitor și patriot român din Bucovina, nu îndeajuns de bine cunoscut. Ne dorim ca și prin această expoziție să ajungem la cât mai mulți români, și apoi peste hotare, pentru a vorbi Lumii despre Ciprian Porumbescu, după 170 de ani – O viață, O epocă, Un ideal.Expoziția prezintă Copilăria și primii ani de școală la Ilișești, apoi elev la Suceava, «Academia» de lăutari de la Stupca – școală de muzica autentică și contactul cu filonul de inspirație creatoare, Serbarea de la Putna 1871, Ciprian Porumbescu student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească «Arboroasa» și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, Student la Viena, Profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei «Crai Nou», «Italie! Italie!», Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist, În memoria posterității, precum și Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu, deschise zilnic, în mod excepțional, în acest An, mulțumită celor de la Serviciul Memoriale al Muzeului.
Cu această expoziție, Ciprian Porumbescu va poposi încă o dată la Suceava și la Cernăuți, la Brașov și Timișoara, urmând a ajunge pentru început și la Sibiu, Alba Iulia, Craiova și București.O serie de exponate se vor afla pe durata întregului an în municipiul și județul Suceava”, a spus vicepreședintele CJ Suceava.
Expoziția este inclusă în calendarul de evenimente organizate de județul Suceava sub egida Anului Ciprian Porumbescu.