O nouă generație de tineri au făcut o promisiune solemnă faţă de ţară, în faţa propriilor familii, de care s-au desprins, pentru o perioadă, fiind primiţi într-o nouă familie, cea a Jandarmeriei Române.
Vineri, 30 august, promoţia de elevi iulie 2024 – iunie 2025 au rostit jurământul militar prin care s-au legat pe viaţă de ţară, un eveniment unic din viaţa unui militar, ce marchează debutul pregătirii pentru o carieră în slujba cetățenilor.
Alături de senatorul PSD, Gheorghiță Mîndruță, au participat Comandantului Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, Colonel Tudor Vladimirescu, chestorul principal de poliţie Valentin Minoiu, șeful Direcției Generale de Resurse Umane din Ministerul de Interne și subprefectul Ioan Cristian Șologon.
„Dragi elevi, odată cu depunerea jurământului militar, ați făcut un pas important în cariera voastră, alegând să serviți patria cu onoare, curaj și devotament. Este un moment de mare însemnătate, atât pentru voi, cât și pentru toți cei care vă susțin și vă îndrumă pe acest drum.
Exact acum 31 de ani, mă aflam și eu în aceeași postură ca voi, la Pitești, cu aceleași emoții și entuziasm pe care le simțiți și voi astăzi. De atunci, am învățat că o carieră militară cere nu doar abilități și cunoștințe, ci și un caracter puternic și o dedicare totală față de valorile noastre naționale.
Vă doresc mult succes în tot ceea ce urmează și sunt încrezător că veți avea o carieră remarcabilă, în care veți aduce cinste uniformei pe care o purtați.
Fiți mereu mândri de alegerea voastră și rămâneți dedicați idealurilor care v-au adus aici.”, a spus senatorul Mîndruță.