Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, duminică, de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, Egipt.
În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii decesului.
„Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin. Reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România„, a transmis ministerul, potrivit news.ro.
MAE a mai precizat că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident.
„Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale. De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implica atacuri de rechin, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această ţară în scop turistic să urmeze sfaturile şi recomandările autorităţilor locale în ceea ce priveşte zonele sigure de recreere şi înot în mare„, a mai arătat sursa citată.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: +202 2735 53 26, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +202 2735 95 46.
Reamintim că două femei au fost ucise în atacurile cu rechini în Marea Roșie a Egiptului, la sud de orașul Hurghada, a anunțat, duminică, Ministerul egiptean al Mediului.
Două surse au declarat pentru Reuters că cadavrul unei turiste române în vârstă de 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac în care a murit o austriacă de 68 de ani. Ambele atacuri au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hasheesh, notează ziare.com.
Autoritățile a declarat că a fost format un comitet pentru a examina circumstanțele atacurilor și orice motive științifice din spatele acestora.
Guvernoratul Mării Roșii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităților în zona din jurul atacurilor.
Prima victimă a fost transferată la un spital privat local, a declarat pentru Reuters o sursă de la Direcția pentru Afaceri de Sănătate la Marea Roșie. El a adăugat că au existat încercări de resuscitare, dar ea a murit din cauza rănilor suferite.
O sursă de securitate a mai adăugat că austriaca a locuit în Egipt în ultimii cinci ani împreună cu soțul ei egiptean, relatează psnews.ro.