Duminică, 2 februarie, în jurul orei 22:10, lucrătorii din cadrul S.P.R. 14 Vama, în timp ce executau atribuțiile de serviciu pe D.J. 176, comuna Moldovița, acționând pe linia abaterilor săvârșite de conducătorii auto, au procedat la oprirea unui autoturism ce avea direcția de deplasare Argel – Moldovița.
Conducătoarea autoturismului s-a conformat, oprind pe partea dreaptă a sensului de mers și cu ocazia controlului s-a constatat că autoturismul este marca BMW, fiind condus de P. Roxana Andreea, de 29 ani, domiciliată în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
De asemenea, aceasta a prezentat pentru control permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului marca BMW.
Ulterior, s-a procedat la verificarea documentelor în aplicația EDAC, constatând că șoferița are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru clarificarea situației s-a procedat la interogarea bazei de date ocazie cu care s-a constatat că P. Roxana Andreea figurează cu mențiunea „drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat”, pentru perioada 18.10.2024 – 14.02.2025, nu a predat permisul în termen.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin 2 din Codul Penal.