În data de 26 ianuarie 2024, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava a fost adusă, de un echipaj al SAJ, o pacientă de 20 de ani cu o plagă înjunghiată autolitică. la nivelul hemitoracelui drept.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Suceava, medicul Dan Teodorovici, pacienta, deşi conştientă, era instabilă hemodinamic, în şoc hemoragic.
„În urma investigaţiilor efectuate în UPU s-au constatat leziuni la nivelul plămânului şi pericardului care au condus la hemopneumotorax şi hemopneumopericard. După stabilizarea temporară începută de echipajul SAJ şi continuată în UPU, pacienta a fost dusă direct în sala de operaţie de la chirurgie, unde s-a reuşit identificarea şi oprirea rapidă a sursei sângerării (artera toracică internă) şi apoi rezolvarea celorlalte leziuni.
Intervenţia a durat aproximativ 2 ore. Evoluţia pacientei este favorabilă, a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU, medicul Dan Teodorovici.
Echipa operatorie a fost formată din medicii chirurgi dr. Gavril Daniel, dr. Voroniuc Bianca, medic ATI dr. Bărbunc Dănuț, asistente de la blocul operator Andreica Mirela şi Sauciuc Mihaela.
„Fiind o urgență chirurgicală cu iminență de deces, pacienta a fost admisă direct în sala de operație intervenindu-se prompt şi identificându-se leziunile amenințătoare de viață. O întârziere a intervenției ar fi determinat decesul pacientei”, a spus dr. Gavril.
Încă o dată colaborarea exemplară intre medici de diverse specialităţi (radiolog, urgentist, chirurgi, anestezist ) a făcut posibilă salvarea unei vieţi.