Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters.
În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”, scrie agerpres.ro.
„Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline„, promite cancelarul.
Reacția lui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, pe Twitter, că salută anunţul făcut de Cancelarul Olaf Scholz şi a arătat că îi mulţumeşte pentru angajamentul său personal.
”Salut anunţul făcut astăzi, la Praga, de Cancelarul Olaf Scholz cu privire la sprijinul Germaniei pentru aderarea la Schengen a României – un obiectiv strategic al ţării mele, care îndeplineşte în mod clar toate cerinţele tehnice. Îi mulţumesc pentru angajamentul său personal!”, a scris preşedintele Klaus Iohannis, într-o postare pe Twitter, scrie psnews.ro.