După îndeplinirea cursei Tarom RO 374, în urma aterizării pe Aeroportul Otopeni, din direcția Bruxelles, un pasager, cetățean român, și-ar fi tăiat venele cu o lamă pe care a ascuns-o în gură.
Conform primelor informații, românul era cunoscut pentru problemele sale psihice și ar mai fi avut alte tentative de suicid în trecut.
Oamenii care erau în avion au alertat pilotul și ceilalți angajați. Au venit la fața locului personalul medical al aeroportului și polițiștii de frontieră. Românul deja se automutilase până la venirea acestora. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor, apoi l-au transportat la Spitalul Floreasca din București.
Ceilalți pasageri sunt în siguranță.
S-a început o anchetă pentru a se afla cum a reușit cetățeanul român să treacă de Aeroportul din Bruxelles și să ajungă în avion cu lama în gură. Momentan, nu se cunosc motivele gestului, însă din verificările efectuate de către autorități s-a constatat că bărbatul nu este urmărit general.
Ceilalți pasageri sunt în siguranță. La această oră au fost coborâți din avion pe ușa din spate, apoi au fost preluați de către autobuzul aeroportului și duși la controlul de la frontieră, conform unei intervenții la Antena 3 CNN, relatează dcnews.ro.