Colectivul de părinți al Clasei Pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc a transmis un punct de vedere referitor la acuzațiile lansate în spațiul de mama unui elev care ar fi fost lovit de către învățătoare.
Redăm integral punctul de vedere al părinților:
„Am rămas oripilați de amploarea acestui scandal, ca urmare a tuturor articolelor apărute.
Credem în nevinovăția doamnei învățătoare și cu siguranță că aceasta o să fie dovedită.
În sprijinul celor afirmate dorim să punctăm următoarele:
1.Toți cei 27 de copii din Clasa Pregătitoare (despre care familia I. susține că s-ar fi aflat de față la presupusele agresiuni) neagă cu ardoare că s-ar fi întâmplat vreun incident care să confirme că a existat vreo agresiune fizică, verbală, psihologică sau de orice altă natură, din partea doamnei învățătoare din prima zi de școală până la data prezentului comunicat.
2.Copiii noștri care ne comunică în fiecare zi absolut tot ce se întâmplă la școală, chiar dacă sunt mici, ar fi semnalat presupusul incident acasă sau orice alt incident neconform cu activitățile specifice școlii.
3.Copilul care se presupune că a fost agresat a schimbat nenumărate grădinițe și cadre didactice. Din discuțiile comunității restrânse a municipiului Câmpulung Moldovenesc am înțeles că părinții minorului au mai lansat acuzații și în trecut tot pentru fapte de agresiune împotriva cadrelor didactice, iar presupusele agresiuni nu au fost confirmate.
4.În data de 12.01.2023, în cadrul anchetei Inspectoratului Județean Școlar Suceava au fost convocați toți părinții împreună cu copiii din Clasa Pregătitoarea de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă“ Câmpulung Moldovenesc. Menționăm că la ora 14:00 au fost cu toții prezenți.
Copiii au fost însoțiți de părinții acestora pentru a fi ascultați de către inspectorul desemnat.
Fiecare copil a fost ascultat individual, în prezența reprezentantului legal, într-un interval de aproximativ 15-20 minute, pentru a se stabili adevărul cu privire la presupusele fapte de agresiune, iar fiecare părinte a completat un chestionar scris, individual, în scopul aflării adevărului.
Singurul care a lipsit a fost chiar copilul familiei I., deși acesta în data de 12.01.2023 a fost prezent la toate orele de curs, în intervalul 08:00-12:00.
Familia I. s-a programat la discuția cu reprezentantul IȘJ Suceava la ora 16:00, după cum am observat din lista de așteptare formulată.
La ora 16:00 s-au prezentat doar părinții copilului, motivând că acesta este bolnav, deși considerăm că ar fi fost în interesul acestora să îl aducă pe copil, să fie și el ascultat pentru aflarea adevărului. I-am solicitat domnului inspector că dorim să fie exprimat și punctul de vedere al minorului, nu doar al părinților acestuia.
Din momentul formulării acuzațiilor de către familia I., activitatea de la clasă nu a fost în nici un fel influențată, iar doamna învățătoare a dat dovadă de profesionalism ca întotdeauna în desfășurarea procesului de educație.
Noi, părinții, ne punem speranță în organele abilitate pentru stabilirea adevărului”.
Cu stimă, colectivul de părinți al Clasei Pregătitoare