Paștele este un moment dedicat sărbătorii și distracției, iar Iulius Mall Suceava le-a pregătit tuturor activități care îi vor ajuta să intre în spiritul sărbătorilor. În timp ce părinţii se relaxează la shopping, juniorii își dau întâlnire pentru sesiuni de veselie și exerciții ingenioase de imaginație, în cadrul atelierelor de creație. Bucură-te de și mai multe surprize, participând la campania „Paștele e mai dulce atunci când împarți bucuria”, și intră în cursa pentru unul dintre cele două iPhone 14!
Iulius Mall Suceava îi așteaptă pe micuții artiști, în perioada 7-13 aprilie 2023, pentru a îmbina jocul cu învățarea, în cadrul atelierelor de creație. Copiii cu vârsta între 3 și 12 ani sunt invitați, în intervalul orar 14.00-17.00, în zona culoarului Kids, la Atelierul Iepurașului. Vor fi multe activități pe cât de distractive, pe atât de interesante pentru că cei mici vor colora decorațiunile din lemn traforat, vor confecționa coșulețe sau figurine simpatice de sezon. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Copiii vor pleca acasă cu obiectul colorat și cu o surpriză dulce din ciocolată.
Indiferent de modul în care tu și cei dragi sărbătoriți, nu uita că la Iulius Mall Suceava „Paștele e mai dulce atunci când împarți bucuria”! Până pe data de 13 aprilie, umple coșul tău cu produse de minimum 400 lei și poți câștiga unul dintre cele două iPhone 14 puse în joc, dar și sute de premii instant zilnic. Ai șansa să primești vouchere la unul dintre restaurantele tale favorite din food court – Goody`s Burger House, Noodle Pack, Cartofisserie, Spartan și Manay – produse de skin care și make-up de la The Make-up Shop, Secom și my Geisha, piese vestimentare pentru întreaga familie de la KidAchy și Ely Alindor, daruri de la Cărturești, vouchere la Killer, dar și răcoritoare.