Comuna suceveană Panaci continuă să atragă fonduri europene, o componentă importantă în dezvoltarea localității. Doar de curând, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, a semnat patru contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru această localitate. Primarul Vasile Cozan a spus că este vorba despre contractele de finanțare aferente proiectelor „Reabilitare energetică moderată a clădirii Școlii Primare Păltiniș”, a cărui valoare este de aproape 530.000 de lei, „Reabilitare energetică moderată a clădirii Căminului Cultural (Casa de Festivități) din satul Păltiniș”, investiție de aproape 590.000 de lei, „Reabilitare energetică moderată a clădirii Punctului Sanitar (Dispensarul Uman) din satul Drăgoiasa, în valoare de aproape 230.000 de lei, și „Reabilitare energetică moderată a clădirii Școlii Primare Drăgoiasa”, a cărui valoare este de peste 260.000 de lei.
Potrivit edilului, investițiile sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 Fondul Local.