Patru proiecte de vară pentru transformarea unei curți într-un spațiu funcțional și estetic

Vara este anotimpul ideal pentru realizarea unor proiecte care să transforme curtea într-un loc deosebit, în care pot fi petrecute momente relaxante alături de cei dragi. Prin îmbunătățirea spațiului exterior, familia și prietenii vor avea acces la o zonă de relaxare și de divertisment și, în plus, se va adăuga valoare sporită proprietății. Mai mult de atât, proiectele de vară sunt demersuri ideale de implicare a copiilor aflați în vacanță în activități alături de părinți, putând să se distreze și să deprindă abilități diverse. 

 

Debutul unui astfel de proiect poate părea dificil. Totuși, există anumite variante de astfel de proiecte de vară ce pot fi puse în practică ușor, chiar și de către persoanele care au experiență redusă în domeniul bricolajului. Materialele și uneltele necesare pot fi achiziționate de la magazinele specializate, Hornbach remarcându-se prin varietatea de produse și prin posibilitatea obținerii de consultanță specializată din partea angajaților experimentați. 

Iată cum poate fi amenajată curtea cu ajutorul câtorva proiecte de vară!

  1. Orice curte are nevoie de o zonă umbroasă, acolo unde se vor desfășura activități în familie (servirea mesei, joacă, lecturarea cărților). O structură ce oferă un astfel de spațiu și care, în același timp, are o estetică sporită este pergola. Construcția este simplu de ridicat, materialul recomandat fiind lemnul. În afara lui sunt necesare și accesorii cum ar fi ancorele pentru stâlpi și șuruburile. În ceea ce privește uneltele vor fi suficiente bormașina, fierăstrăul și ciocanul. În funcție de necesități și de buget pot fi alese proiecte simple sau variante mult mai complexe.
  2. Temperaturile de vară sunt tot mai mari în ultima vreme și, din acest motiv, o idee foarte bună este montarea unei piscine supraterane. Această variantă nu presupune costuri mari, nu necesită realizarea unor săpături extinse, însă oferă posibilitatea distracției și răcoririi. Piscinele supraterane sunt disponibile în diverse dimensiuni și forme, kiturile putând fi montate în doar câteva zeci de minute. Pentru instalarea acestora este necesară o suprafață plană, stabilă și accesorii care să îmbunătățească experiența de utilizare.
  3. O altă caracteristică a verilor în România este cantitatea redusă de precipitații, ceea ce afectează plantele din curte. Gazonul, în special, are de suferit, problema putând fi rezolvată prin instalarea unui sistem de irigare subteran. Opțiunea permite hidratarea optimă a ierbii, economisește timp prețios, asigură distribuția apei și nu deranjează vizual sau funcțional. Pentru instalarea lui există opțiunea kiturilor complete sau a achiziției componentelor ce pot fi conectate cu ușurință, chiar și de către persoanele care nu au experiență.
  4. Focul de tabără este o amintire plăcută din copilărie. Amenajarea unei zone pentru realizarea unei astfel de practici este binevenită. Proiectul acesta, cunoscut sub denumirea de ”fire pit”, poate fi realizat din materiale de construcție ignifuge, cum ar fi betonul, cărămizile sau fierul. Designul poate varia de la un simplu cerc de piatră sau cărămizi și până la structuri complexe.

 

În concluzie, realizarea unor proiecte de vară pentru îmbunătățirea esteticii și funcționalității unei curți reprezintă o modalitate ideală de petrecere a timpului liber într-un mod util alături de cei dragi. 

Foto 1 – R.D. Smith pe Unsplash.com

Foto 2 – Arcwind pe Unsplash.com