În scopul impunerii unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ, au organizat în perioada 30.12.2022-03.01.2023, acțiuni tematice pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 578 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, fiind aplicate 174 de sancțiuni contravenționale în valoare de 100.570 lei.
De asemenea, au fost reținute 50 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 9 infracțiuni la regimul rutier.
De remarcat că 4 dintre infracțiunile constatate au reprezentat conducerea vehiculelor sub influentța substanțelor psihoactive.
Astfel, la data de 03.01.2022, orele 23:40, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, aflându-se exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe str. Ștefan cel Mare, din mun. Rădăuți, județul Suceava, au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe direcția dinspre mun. Rădăuți către comuna Marginea.
La volanul vehiculului mai sus menționat, a fost legitimat conducătorul auto în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în com./sat Marginea, judeţul Suceava
Șoferul a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciului Rutier Suceava, iar rezultatul a fost negativ.
În continuare, tânărul a fost testat cu aparatul Drager DrugTest din dotarea Serviciului Rutier Suceava, acesta indicând rezultat pozitiv la Benzodiazepines (benzodiazepine).
Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive” faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 Cod penal.
La data de 30.12.2021, în jurul orei 21:45, polițiștii Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bld. Bucovina, din or. Gura Humorului, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre autovehicule este intrat într-un stâlp de iluminat.
Ca urmare a sesizării, un echipaj de poliţie rutieră s-a deplasat pe str. b-dul Bucovina din orașul Gura Humorului, unde în urma primelor verificări efectuate şi în urma discuţiilor purtate cu persoanele identificate, s-a sstabilit că la data de 30.12.2022, în jurul orei 21:45, un bărbat de 34 de ani, din com. Păltinoasa, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Bucovina din orașul Gura Humorului, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 19 ani.
S-a procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului de 19 ani, iar în cazul șoferului de 34 ani rezultatul a fost de de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, nesolicitând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, șoferul de 34 ani a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la Methamphetamine, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 din C.P.
La 30.12.2022, în jurul orei 19:53, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe strada Podu Verde din municipiul Vatra Dornei, acționând în baza planului de acțiune pe linie de consum de alcool și substanțe psihoactive a oprit pentru control autoturismul condus de către un tânăr din municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul DrugTest Drager, rezultatul testului fiind ,,Pozitiv” pentru substanța „Methamphetamine”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
La data de 29.12.2022, orele 18:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava, aflându-se exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe str. Ștefan cel Mare, din mun. Rădăuți, județul Suceava, au oprit în trafic autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în comuna Frătăuții Noi, judeţul Suceava
Șoferul a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciului Rutier Suceava, iar rezultatul a fost negativ.
În continuare, bărbatul a fost testat cu aparatul Drager DrugTest aflat în dotarea Serviciului Rutier Suceava, acesta indicând rezultat pozitiv la Benzodiazepines (benzodiazepine).
Având în vedere rezultatul indicat de aparatul DrugTest, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive” faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 Cod penal.
Reamintim că la data de 04.11.2022, cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, polițiștii din cadrul structirilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000.
Aparatele au intrat în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliție Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!