Joi, 15 iunie, a debutat în județul Suceava o nouă ediție a Programului “Pelerin în Bucovina”, un proiect lansat de Gheorghe Flutur încă din primul mandat de președinte al CJ Suceava, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă. Debutul proiectului a fost marcat prin parcurgerea traseului Sucevița – Putna pe o rută care se suprapune pe Via Transilvanica și Via Mariae. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cu sprijinul Salvamont Suceava. Programul se va încheia pe 15 august când cea mai importantă participare să va fi la pelerinajele de la Putna, Cacica și Hagigadar.
O parte din traseele montane incluse în rutele de pelerinaj se suprapun pe rutele Via Transilvanica și Via Mariae, trasee amenajate și în acest an cu sprijinul Salvamont Suceava.
El a menționat că o parte din traseele montane incluse în rutele de pelerinaj se suprapun pe rutele Via Transilvanica și Via Mariae, trasee amenajate și în acest an cu sprijinul Salvamont Suceava.
„Aș vrea să mai menționez că în această perioadă va avea loc și un alt Program, Programul Ștefanian care va începe pe 24 iunie în Cetatea de Scaun a Sucevei, cu pomenirea voievozilor Moldovei și se va încheia pe 2 iulie printr-un pelerinaj la Mânăstirea Putna. Sunt proiecte deja consacrate care au contribuit la promovarea brandului Bucovina iar în acest an când Bucovina este Destinația Anului, organizam o serie de evenimente ample care o dată cu înființarea Organizației de Management al Destinației (OMD) Bucovina vor contribui la o promovare și mai puternică a brandului Bucovina și a județului Suceava.
Bucovina se află în topul tuturor clasamentelor pe turism și ne propunem să ne menținem acolo cu preocuparea de a diversifica și de a crește zilnic calitatea serviciilor în aşa fel încât toți indicatorii pe turism să crească în perioada următoare”, a mai spus Barbă.