de Dragoș Huțuleac
Așa e o zi încât gândul îmi este mai mult la bureți decât la a scrie. Dar n-am ce face, trebuie să scriu. Scrisul pentru mine a ajuns un job și culmea e că am visat să fac asta și să câștig bani din asta. Absolut nimeni n-a crezut că voi reuși. Toți cei din jurul meu au crezut „scrisul” o pierdere de vreme. E drept că multă vreme așa a și fost. E drept că am foarte mulți cunoscuți mai talentați ca mine, care au început să-și publice textele mai bune decât ale mele în aceeași perioadă, dar care au renunțat. I-a afectat și critica dar îndeosebi banii care nu mai veneau în ciuda talentului lor. Diferența dintre mine și ei este că eu am fost perseverent. Așa că astăzi voi vorbi despre perseverență, pentru că nu numai o singură dată mi s-a confirmat faptul că „perseverența” bate atât „inteligența” cât și „talentul”.
Am vazut asta în învățământ, unde profesori total lipsiți de vocație pentru acest job, au ajuns să depășească statutul de mediocri, devenind chiar buni având răbdare cu ei înșiși, învățând de la fiecare experiență la clasă și mergând mai departe an de an, până când experiența lor a ajuns să bată la fund orice cadru didactic cu vocație, dar care a ales să lase toată experiența profesională la voia întâmplării sau care s-a bazat mult prea mult pe aptitudinile lui înnăscute, în detrimentul dezvoltării personale continue.
Am văzut asta în lumea presei unde perseverenții pe care nu-i citea (sau urmărea) nimeni prin anii 2000 au ajuns acum repere în mass-media contemporană și asta doar pentru că nu au renunțat, au învățat din greșeli, s-au adaptat, au perseverat până când au ajuns ca numele lor să fie un brand iar vocea lor, să fie de referință în jurnalism.
Am văzut asta în agricultură, unde niște nepricepuți care cu ani în urmă nu reușeau să aibă nici măcar o producție satisfăcătoare de barabule (iertat să-mi fie regionalismul), acum dețin sute de hectare cu producție maximă. La fel… au învățat de la an la an, au ignorat miștoul care se făcea de ei, au perseverat și au ajuns acum să le ofere locuri de muncă și o pâine pe masă altora care chiar au vocație de agricultori, se pricep la agricultură, dar nu au perseverența celor dintâi.
Am văzut asta în comerț, unde tipi sau tipe care la început își luau șuturi în fund de numai când încercau să vândă ceva nu au renunțat și acum vând produse de milioane de euro, după ce ani la rând abia aveau ce pune pe masă în urma „succeselor” înregistrate. Iar acum au angajați oameni cu vocație în domeniul vânzărilor, dar care nu vor ajunge niciodată la statutul de milionari pentru că nu vor avea nicidecum răbdarea și perseverența lor, a celor care au devenit patroni.
Am văzut asta peste tot. Limpede ca lumina zilei. În viață, fără perseverență nu reușești. Perseverența și răbdarea sunt mama și tata succesului. Fără ele, chiar dacă ești geniul geniilor din țara geniilor nu vei reuși să cunoști succesul. Iar societatea contemporană tocmai asta ne învață: să nu mai avem nici răbdare nici să fim perseverenți.
Eu asta am avut de zis azi. Plec la bureți. Nu cred că o să găsesc. Dar atâta o să perseverez până mă întorc cu plasa plină.