Marți, 3 septembrie, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, și directorul executiv adjunct al instituției, Bogdan Alupoaie, au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au discutat despre noua lege a pensiilor. Astfel, Constantin Boliacu a precizat că, la nivelul Casei Județene de Pensii Suceava, au fost recalculate un număr total de 134.728 pensii, iar, în urma recalculării, un număr de 106.577 pensii au crescut, iar 7711 pensii au depășit cuantumul îndemnizației sociale. Creșterea medie a fost de 24%. Numărul pensiilor care au rămas cu același cuantum este de 28.150.
De asemenea, directorul executiv al CJP Suceava a precizat că 1420 de pensionari nu au primit încă deciziile, întrucât au fost înregistrate erori de calculare în soft.
„Am retras de la poștă aceste decizii, întrucât au fost constatate neconcordanțe de calcul și am preferat să recalculăm aceste pensii, astfel încât pensionarii să nu se sperie”, a precizat Constantin Boliacu.
Celor 1249 de decizii netrimise se adaugă cele ale magistraților, dar și ale cetățenilor care au ieșit la pensie anul acesta. Potrivit celor doi directori ai instituției, toți pensionarii care încă nu au primit aceste decizii le vor primi în cursul lunii septembrie, cel târziu în luna octombrie.
„Au existat neconcordanțe referitoare la adresă, la anul pensionării, la stagiile de cotizare și, de comun acord, am convenit ca, decât să trimitem o decizie care să nu reflecte întrutotul realitatea, mai bine să așteptăm să emitem decizia corectă în cursul lunii septembrie”, a spus directorul executiv adjunct al CJP Suceava, Bogdan Alupoaie.