Zi plină marți, 23 aprilie, pentru președintele liberal Gheorghe Flutur. La o întâlnire în orașul Milișăuți peste 150 de oameni l-au așteptat cu un tort și i-au cântat „La mulți ani”, făcându-i o surpriză. Președintele a subliniat că a ales să-și petreacă ziua printre oameni, menționând că numele pe care-l poartă este biruitor, dar pentru a birui trebuie să muncești.
Discuțiile în oraș s-au concentrat pe problemele comunității, principala problemă fiind lipsa apei și a canalizării. Unii cetățeni au cerut revenirea la statutul de comună.
Președintele Flutur a răspuns întrebărilor și l-a lansat în cursa pentru funcția de primar pe Ioan Pascaru, care are un program curajos de dezvoltare pentru Milișăuți.
S-a discutat și despre investitori și legătura cu noua autostradă A7.
„Uitați-vă la orașe ca Vicovu de Sus, Liteni, Dolhasca, Siret și, cel mai apropiat, Rădăuți, toate cu administrații liberale, ce performanță frumoasă au reușit să realizeze! Rețeta pentru Milișăuți este Ioan Pascaru!”, a spus Flutur.