Peste 53.000 de turiști au plecat în vacanță în această vară, de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, spre țări precum Egipt, Turcia, Tunisia și Grecia.
Directorul Aeroportului din Suceava, Ioan Măriuța, a precizat că, începând cu luna aprilie și până la finele lunii septembrie, turiștii au putut să viziteze diverse destinații de vacanță, plecând de la Suceava cu un zbor tip charter.
Cele mai multe curse au fost programate spre Antalya (Turcia), fiind lansate de mai multe companii de turism, respectiv Join up, Fibula, Coral, Prestige, Karpaten, Dertour, Christian Tour, Tui, Tez Tour, Paralela 45 și Amara, în colaborare cu companii aeriene ca TAROM, Fly Lili, Hisky, Corendon Airlines, Tailwind/SkyUp și MGA Mavi Gok. În însorita Antalya au ajuns în această vară 38.354 de turiști.
Zborurile au fost luni, joi, vineri, sâmbătă și duminică. Primele curse au fost la 1 iunie, iar ultimele pe 18 septembrie, gradul de îmbarcare fiind unul foarte ridicat.
O altă destinație de vacanță în care sucevenii au putut să ajungă plecând de pe aeroportul de acasă este Hurghada (Egipt), zborurile fiind organizate de tour-operatorul Kusadasi împreună cu Fly Egipt, în zilele de sâmbătă. Cursele spre Egipt au început în luna aprilie, însă din luna iunie tour operatorul Kusadasi și-a anunțat insolvența, iar cei care au dorit să ajungă la Marea Roșie au plecat de pe Iași.
Destinația Hurghada a fost aleasă de 1085 de turiști.
Pe 5 iunie au debutat de la Suceava zboruri de tip charter spre Tunisia, mai precis spre Monastir, acestea fiind organizate de Karpaten, Dertour și Amara. Potrivit programului, cursele au fost în toate zilele de luni, până pe 4 septembrie. Această destinație a fost aleasă de 4.326 de turiști.
Tot de la Suceava, s-a zburat spre Creta (Heraklion), una dintre insulele pitorești ale Greciei, primele chartere au plecat pe 7 iunie. Zborurile au fost programate în zilele de vineri, până pe 20 septembrie. Și aici este vorba de mai mulți tour-operatori, printre care Christian Tour, TUI, Karpaten, Dertour , Tez Tour și Paralela 45. În Heraklion și-au petrecut vacanța 9.424 de turiști.
În continuare, trebuie spus faptul că pe Aeroportul din Suceava sunt zboruri de linie operate de WIZZ Air. Chiar dacă această companie aeriană a anuntat retragerea bazei, aeronavele WIZZ Air au rămas să opereze zboruri către Marea Britanie (Luton), Germania (Memmingen și Dortmund/Koln), dar și spre Italia (Milano și Roma).
Trebuie subliniat faptul că cele cinci destinații care au fost mutate la Iași pe parcursul perioadei 1 ianuarie – 31 septembrie au avut un grad de încărcare foarte ridicat, în ciuda prețurilor deloc mici.
Astfel cursa către Olanda (Eindhoven) a avut un grad de îmbarcare de 93.71%. Zborul către Belgia (Charleroi/ Bruxelles) a fost la mare căutare, iar gradul de imbarcare a fost de 96.08%. Avionul de vacanță către Cipru (Larnaca) a fost mai mereu plin și aici gradul de îmbarcare ajungând la 92.53%.
Capitala Franței, Paris a fost o destinație solicitată, având un grad de îmbarcare de 92.40%.
Zborul de Bologna, o cursă operată de foarte mult timp de pe Suceava, în intervalul mai sus menționat a avut un grad de îmbarcare de 91,37%.
Conducerea Aeroportului Ștefan cel Mare a anunțat că în perioada 29 octombrie 2023 – 30 martie 2024, vor fi zboruri de la Suceava spre Londra Luton, în cinci zile fiind chiar și câte două zboruri.
Locul al doilea ca număr al frecvențelor de zbor este București – Otopeni, cu frecvențe zilnice, dar cu precizarea că vor fi câte două curse doar în zilele de joi și duminică.
Roma, Milano și Memmingen rămân singurele destinații externe care vor funcționa pe tot intervalul 29 octombrie 2023 – 30 martie 2024. Miercuri și duminică vor fi cursele spre Memmingen cu plecarea de la ora 18:30. O noutate ar fi cursele spre Koln, care vor fi însă operate de Wizz Air doar în intervalul 30 octombrie – 15 decembrie, dată de la care vor fi reintroduse curse către Dortmund.