Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că preţurile produselor alimentare s-au liniştit şi vor continua să scadă, în condiţiile în care unele supermarketuri au anunţat reduceri de preţuri în această perioadă. El spune că ceapa este o excepție și le cere vânzătorilor să nu speculeze prețurile. Ministrul îi îndeamnă pe români să cumpere produse românești, „chiar dacă mâncăm mai puţin”.
„Eu spun că preţurile s-au liniştit, o parte din ele au scăzut. Dumneavoastră la televizor daţi în fiecare seară şi iată că aseară era la un post de televiziune, nu spun la care şi nici nu spun care supermarket a anunţat că s-au făcut reduceri de preţuri, iar dumneavoastră aţi făcut această publicitate şi bine că aţi făcut-o, ca să ştie oamenii. Iată un semnal bun şi din acest punct de vedere am siguranţa că şi celelalte preţuri vor avea acelaşi comportament de scădere la produsele care sunt acum pe piaţă”, a declarat Petre Daea miercuri, la Târgul de Primăvară din curtea ministerului, potrivit Agerpres.
Întrebat care este părerea sa în legătură cu preţurile ridicate ale trufandalelor din pieţele româneşti, Daea a răspuns că are nu doar o părere, ci şi o explicaţie şi o îngrijorare. „Sigur că am o părere, am şi o explicaţie în acelaşi timp, am şi o îngrijorare vizavi de cele spuse dumneavoastră, cum fiecare dintre noi o are. Eu spun aşa: în momentul în care apar trufandalele şi oferta este mică pe piaţă şi este dorinţa de câştig – uneori este o dorinţă legitimă având în vedere faptul că se obţin cu efort aceste produse în momentele în care temperatura este asigurată artificial şi costurile sunt ridicate – este normal să fie un preţ, dar unul al respectului faţă de muncă şi să nu ne lăcomim cu preţurile în pieţe gândindu-ne că vom câştiga. Le-am spus şi producătorilor, cum de altminteri îi asigur şi pe consumatori că de aceea facem aceste târguri tocmai pentru a se realiza schimbul de marfă şi pentru a genera acest interes spre produsele româneşti, în aşa fel încât să ne asigurăm consumul zilnic şi să mărim interesul fermierilor pentru a cultiva culturile respective”, a spus Daea.
Despre ceapă: „Nu trebuie să absolutizăm că preţurile au luat-o razna”
În acest context, ministrul Agriculturii nu a exclus faptul că sunt şi situaţii în care preţurile produselor alimentare au crescut din cauza speculei, unul dintre exemple fiind cel al cepei. „Uneori există din nefericire şi această situaţie, dar lucrurile acestea se aşază cu noi, prin noi şi cu reguli bine stabilite. Ministerul Agriculturii şi statul român dau subvenţii pentru agricultura României, pentru a menţine în stare de funcţionare din punct de vedere al confortului financiar pentru fermieri, în aşa fel încât să producem în ţară şi să producem tot timpul şi fără întrerupere şi să valorificăm întreaga producţie pe care o obţinem. Sunt preţuri în respect faţă de muncă. E adevărat că acum este un sortiment, este această ceapă, dar nu trebuie să ne învârtim în jurul cepei şi să absolutizăm că preţurile au luat-o razna. E adevărat că au speculat un moment şi am spus foarte clar: nu trebuie să speculaţi acest moment. Noi suntem legaţi acum de toate informaţiile de pe planetă şi dacă într-o parte se spune că au crescut preţurile, iată că unii se gândesc, că dacă au crescut acolo, de ce să nu crească şi aici”, a subliniat şeful de la Agricultură.
Să mâncăm de la producătorii români, „chiar dacă mâncăm mai puţin”
Acesta a făcut apel către români pentru a cumpăra produse româneşti pentru a întări legătura între cumpărători şi producătorii români. „Aş face apel prin intermediul dumneavoastră către toţi românii: unde văd un produs românesc să se ducă să îl cumpere şi uite aşa întărim legătura între cumpărătorul şi producătorul român şi de aici creşterea producţiei, o ofertă mai mare şi un preţ mai mic în condiţiile în care valorificăm rapid şi pot să câştige în aşa fel încât să-şi reia ciclul de producţie. (…) Pe aceşti producători de hrană eu îi iubesc şi trebuie să-i iubim şi în acelaşi timp să-i şi ajutăm, cumpărând de la ei şi mâncând produsele româneşti, chiar dacă mâncăm mai puţin, merită să mâncăm de la ei, merită să fim alimentaţi cu produse bune pe care le avem în România şi merită să ajutăm semenii noştri care o duc greu şi fac cu mare greutate produsele pe care le vedem şi care sunt extrem de gustoase”, a mai spus Daea.
Ministrul Agriculturii a deschis miercuri Târgul de Primavară organizat de Asociaţia „Produs de Cluj” în curtea instituţiei, evenimentul făcând parte din campania de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”. Acesta a venit cu un ţăran din Vrancea, de 83 de ani, „un român adevărat”, pe care l-a cunoscut în urmă cu câţiva ani la Indagra şi care i-a cerut să se vadă cu presa şi să facă un cadou doamnelor din minister. De asemenea, ministrul a oferit jurnalistelor lalele cu ocazia zilei de 8 Martie. La Târgul de Primăvară, deschis în perioada 8-12 martie, participă peste 30 de producători şi artizani locali din regiunea de Nord Vest şi Centru a României, scrie psnews.ro.