Fliala Suceava a Partidului Mișcarea Populară s-a alăturat Partidului Național Liberal. Anunțul a fost făcut joi, 26 septembrie, de către liderii celor două formațiuni, respectiv Gheorghe Flutur și Marian Andronache. De asemenea, în centrul Sucevei, la cortul amplasat de PNL în centrul Sucevei, acolo unde a fost făcut anunțul, au fost prezenți și deputații liberali Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu, dar și o parte dintre membrii PMP Suceava.
„Astăzi vă putem anunța că ieri după-masă am avut o ședință a Biroului Permanent Județean a PNL Suceava, la care au luat parte și reprezentanți, dar și cei din conducerea PMP Suceava și, în unanimitate, am votat alăturarea Organizației PMP Suceava la Partidul Național Liberal. Acum, în ajun de începere a campaniei electorale pentru prezidențiale, avem forțe noi, forțe proaspete, oameni de calitate, care au înființat cu zece ani în urmă un partid de centru dreapta care, din punct de vedere ideologic, se suprapune în cea mai mare parte cu Partidul Național Liberal. Sunt oameni care cred în valorile creștin democrate, în liberalismul economic, în conservatorismul românesc. Aceste lucruri ne-au făcut să ne adunăm. la Suceava e nevoie de coagularea forțelor și măbucur că transmitem un mesaj către țară, de coagulare a forțelor de dreapta și centru dreapta, în jurul Partidului Național Liberal. Avem proiecte mari, curajoase, bazate pe pragmatism. Suceava are nevoie de dezvoltare și ținem foarte mult la demersuri pentru dezvoltarea economică a Sucevei pentru o democrație autentică și venirea PMP-ului alături de PNL înseamnă consolidarea scenei politice pe partea de dreapta și centru dreapta aici, la Suceava”, a transmis președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur.
El i-a mulțumit lui Marian Andronache și i-a urat bun venit în rândurile liberalilor suceveni. De asemenea, Flutur a anunțat că la Suceava s-au strâns deja 70.000 de semnături pentru alegerile parlamentare și prezidențiale.
„Practic, știți cu toții ce s-a întâmplat cu PMP-ul, începând cu anul 2021, când a fost acea degringoladă totală după alegerea președintelui Cristian Diaconescu. De atunci, practic, PMP-ul nu s-a mai regăsit. Din păcate și alianța PMP – USR și Forța Dreptei a fost una toxică, iar acest lucru s-a văzut după ce am pierdut alegerile locale de anul acesta. Acum, să ajungem în prag de parlamentare și prezidențiale și să facem o așa-zisă alianță cu Forța Dreptei, un partid inexistent la Suceava și foarte puțin existent și în țară. Astfel, împreună cu colegii mei din PMP Suceava, am luat hotărârea să facem un pas spre un partid cu adevărat de dreapta, spre Partidul Național Liberal”, a spus Marian Andronache.
La rândul său, președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a urat bun venit noilor colegi, precizând că echipa liberală va fi mult mai puternică, odată cu alăturarea celor 2000 de membri din partea PMP.
„Aseară, am avut o întâlnire la sediul Organizației Municipale a PNL, în prezența a peste 100 de membri ai PNL și PMP. Unii dintre colegi au semnat adeziuni chiar de aseară, ceea ce este extrem de important și vreau să transmit este că împreună devenim o forță politică mai puternică, la nivel de municipiu Suceava și ne propunem să câștigăm aceste alegeri parlamentare și prezidențiale, pe municipiul Suceava din partea Partidului Național Liberal. Din PMP ni s-au alăturat intelectuali, oameni cu profesii liberale, inteprinzători, care întregesc echipa PNL”, a declarat președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, deputatul Ioan Balan.