PNL Suceava a arătat, vineri, 8 noiembrie, a.c., că PSD Suceava nu înțeleg că potrivit legii primarii nu pot trece la un alt partid decât cu riscul de a-și pierde funcția.
Reacția vine după ce primarul din Moara, ales din partea PNL, a anunțat că revine în familia social-democrată.
„Observăm că pesediștii ies agresiv, anunțând că unii dintre primarii noștri, pe care i-au „călcat” mult în ultimele luni, au trecut la ei. Din nou, echipa socialistă atentează la sfidarea legii, neînțelegând că nu trece nimeni nicăieri. În egală măsură, în timp ce ei se bucură alături de un primar PNL de comună, observăm cum primarul PSD al municipiului reședință de județ le arată că administrația locală performantă se face cu liberali. Asta este o pată de normalitate. Un început bun”, a transmis PNL Suceava.