Departamentul de comunicare al PNL Suceava i-a transmis o replică acidă senatorului Ioan Stan, după ce cel din urmă a lansat în spațiul public o serie de atacuri la adresa președintelui PNL Suceava, Gheorghe Flutur.
„Pierdeți teren domnilor de la PSD, se simte în teritoriu. Oamenii știu cine sunteți și ce ați făcut în acest județ. După Revoluție ați împărțit proprietăți. Dacă ar căuta cineva averile voastre sau a urmașilor voștri văd cine sunt latifundiarii roșii din județul Suceava. Când voi doar ați pus în genunchi județul Suceava, acum vă doare când îl vedeți că se dezvoltă.
Celebrul proiect „Utilități și Mediu” este o rușine! 61 de primari ar trebui să strige la poarta voatră, să vă fie rușine că i-ați îndatorat 30 de ani. În ceea ce privește drumurile, ați lăsat un dezastru. Mergeți unde vreți și veți vedea drumuri județene modernizate. Zona de munte ați uitat-o cu totul. Pentru voi nu era rentabil, populația e rară și voturile sunt puține.Sunteți vinovați pentru plecarea sucevenilor în străinătate. Să își aducă aminte lumea cine a privatizat fabricile și cine l-a adus pe Omar Hayssam. Daca eram în locul vostru, tăceam. De exemplu, Vicovu de Sus era o rușine. 30 de ani nu ați pus decât tăblița de la intrare, făcându-l oraș cu numele. Am venit noi și avem proiecte de peste 100 milioane euro în 3 ani de zile de administrare liberală.Vă dor aceste realități, dar suntem convinși că veți plăti la aceste alegeri pentru demagogia și ura cu care faceți politică în acest județ. V-am chemat în mai multe rânduri la construcție. Nu puteți să fiți doar beneficiari, doar să împărțiți funcții și fonduri. Ca reprezentat al guvernării trebuie să vă implicați și în problemele județului. Sunați primarii voștri și îi întrebați de ce se întâlnesc cu președintele liberal. Vizualizați filmele cu mitingul PNL, să vedeți dacă au fost sau nu 7000. Ne pare rău să vă spunem, dar politica PSD la Suceava seamănă tot mai mult cu un joc de păcănele care vă place. Tocmai premierul vostru v-ar fi scos în afara orașului.
Apropo, domnule Stan, vă așteptăm de 3 mandate să candidați la președinția CJ Suceava. Lașitate și frică scrie în dreptul dumneavoastră”, a transmis departamentul de presă al PNL Suceava.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015