Polițiștii suceveni, alături de elevi și profesori, la deschiderea noului an școlar

Activitățile de debut ale anului școlar 2024-2025 s-au desfășurat fără incidente la nivelul județului Suceava. Peste 300 de polițiști au participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar organizate la nivelul a 457 unități de învățământ din județul Suceava. Reamintim că în acest an, din cele 739 de unități de învățământ, 711 sunt repartizate pentru derularea activităților de menține a ordinii și liniștii publice în zona adiacenta, structurilor IPJ Suceava.

Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.
Astfel, polițiștii suceveni au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări atât înainte de startul cursurilor, dar și la data de 09 septembrie a.c, când elevii au început efectiv orele.

Poliţiştii suceveni au acționat în zona grădiniţelor, a şcolilor şi liceelor sucevene, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă, pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

La unitățile de învățământ din județul Suceava unde a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar, au fost angrenate forțe de ordine în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Polițiștii rutieri au fost prezenți în apropierea unităţilor de învăţământ, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere, deplasarea în condiții de siguranță a autovehiculelor special destinate transportului de elevi, precum și traversarea trecerii de pietoni în siguranță de cei mici care erau însoțiți de părinți sau bunici.
De asemenea, aceștia au procedat, premergător anului școlar, la verificarea sistematizării rutiere din zona unităților de învățământ, fiind verificate toate școlile din județ cu privire la amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare și treceri de pietoni, totodată fiind verificate 170 de vehicule transport elevi.

Siguranța în şcoli constituie o prioritate, motiv pentru care poliţiştii, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, vor organiza activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs, în scopul reducerii violenței fizice și psihologice în rândul elevilor, prevenirii consumului de substanțe cu efect psihoactiv, victimizării din infracțiuni cibernetice sau din trafic de persoane, precum și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la procesul educațional.

De asemenea, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au adus la cunoștință participanților faptul că, în contextul preocupărilor constante pentru siguranța elevilor, la nivel național, a fost inițiată o campanie pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, intitulată ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, campanie ce va fi implementată în toate unitățile de învățământ pe parcursul anului 2024-2025, în fiecare unitate de învățământ fiind distribuite încă din prima zi de școală afișele cu aceasta.
Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului și consumului de droguri.
Pentru anul școlar 2024-2025, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor continua activitățile informativ – preventive în incinta unităților de învățământ, în cadrul cărora se va avea în vedere și interacțiunea cu specialiștii care relaționează cu minorii, prin natura profesiei lor, deoarece personalitatea minorilor este în plină formare, sunt vulnerabili la riscuri, fiind mult mai receptivi la recomandări, decât la mesaje imperative.

Pe întreg parcursul noului an școlar, polițiștii suceveni vor derula activități specifice atât în vederea continuării acțiunilor preventive în cadrul proiectelor/campaniilor aflate deja în faza de implementare și inițierea altor demersuri de acest gen care vizează siguranța elevilor, cât și în vederea continuării și dezvoltării activităților preventive în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Suceava (A.N.A – CRPECA Suceava, ANITP – Biroul Suceava, IJJ Suceava, etc.).