În cursul zilei de sâmbătă, 4 noiembrie, pe esplanada centrală din fața Casei de Cultură Suceava s-a desfășurat între orele 11:00 – 13:00 o activitate interactivă, în sistem integrat, pentru prezentarea ofertei educaționale în contextul desfășurării admiterii la școlile de poliție Vasile Lascăr – Câmpina și Septimiu Mureșan – Cluj Napoca.
La activitate au participat pe lângă reprezentanții IPJ Suceava și reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și ai Serviciului Teritorial al Poliție de Frontieră Suceava, care au prezentat, de asemenea oferta educațională pentru școlile de subofițeri jandarmi și agenți de poliție de frontieră.
Activitatea de informare cu privire la oferta educațională și condițiile de admitere a fost însoțită de prezentarea unor elemente de tehnică din dotare și autospeciale, fiind derulate și activități interactive, cu participarea celor interesați de un viitor în structurile de poliție.
Poliția Suceava a amintit că în perioada 18 octombrie – 5 noiembrie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică), cei interesați pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare (structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare) aflate în unităţile din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pentru județul Suceava, adresa este [email protected], iar informații suplimentare se pot obține și de la tel. 0230/203112 sau 0230/203114 dar și de pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava www.sv.politiaromana.ro <http://www.sv.politiaromana.ro/> , secțiunea Carieră – Admitere sesiunea octombrie 2023 – februarie 2024.
Locurile scoase la concursul de admitere sunt comune pentru femei și bărbați.
- 1. Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina – 1340 locuri din care 20 locuri romi și 10 locuri minorități;
- 2. Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – 300 locuri din care 2 locuri romi și 2 locuri minorități.
Candidaţii care optează pentru admiterea la unităţile de învăţământ postliceal ale M.A.I. în sesiunea octombrie 2023-februarie 2024 trebuie:
a) să se exprime personal, liber, fără echivoc şi în deplină cunoaştere a condiţiilor generale şi a criteriilor specifice pe care trebuie să le îndeplinească în vederea participării la etapele concursului de admitere;
b) să formuleze în scris opţiunea potrivit ofertei educaţionale;
c) să se adreseze pentru recrutare potrivit organizării administrativ-teritoriale și specializării pentru care optează, în raport de domiciliul/reședința înscris/ă în cartea de identitate;
d) să îndeplinească în mod cumulativ condiţiile generale şi criteriile specifice pentru recrutare stabilite de actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare;
e) să se prezinte și să promoveze evaluarea psihologică pentru a fi declarați “Apt psihologic”, conform prevederilor din actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare;
f) să prezinte adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie, conform prevederilor din actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare cu valabilitate de 30 zile, care va fi completată la toate rubricile, modelul acesteia fiind indicat în Anexa 3 la Dispoziţia D.G.M.R.U.nr <http://d.g.m.r.u.nr/> . II/13129 din 16.10.2023;
g) să constituie fişa medicală-tip de admitere/încadrare în M.A.I. completată la toate capitolele de specialitate prevăzute şi concluzionată conform prevederilor din actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare; (doar candidații declarați ”admis” la proba scrisă);
h) să constituie dosarele de recrutare în volum complet şi la termenul limită prevăzut în actele normative și dispozițiile incidente aflate în vigoare.
Condiţiile legale de recrutare sunt:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere; să nu depășească limita de vârstă pentru care polițiștii pot fi menținuți în activitate, în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulteriorare, coroborate cu prevederile Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulteriorare;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Criteriile specifice sunt următoarele:
a) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (se realizează cu ocazia examinării medicale);
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
d) să deţină sau să obţină până la absolvire permis de conducere categoria B.
Precizări privind depunerea documentelor
ATENȚIE!
– Completarea documentelor se va face cu majuscule, cu cerneală/pastă albastră;
– Întocmirea autobiografiei se va realiza olograf cu cerneală/pastă albastră;
– CV-ul Europass va fi tehnoredactat.
Așadar, cum precizam anterior, înscrierea candidaţilor se realizează până la 05.11.2023 inclusiv, prin transmiterea cererii-tip de înscriere în format electronic la adresa de e-mail a Serviciului Resurse Umane, [email protected]. Depunerea în volum complet a dosarelor de recrutare, se poate realiza până la data de 24.11.2023, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava din municipiul Suceava, bvd. 1 Mai, nr. 9, Serviciul Resurse Umane.
Constituirea dosarelor de recrutare:
Cu ocazia prezentării la sediul I.P.J. Suceava în vederea completării dosarului, candidatul va prezenta un dosar plic ce va conține următoarele acte şi documente:
- 1. cererea de înscriere; (postată de I.P.J. Suceava pe site),
- 2. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare; (postată de I.P.J.Suceava pe site),
- 3. consimțământ informat; (postat de I.P.J. Suceava pe site),
- 4. adeverința medicală eliberată de medicul de familie în condiţiile ordinului ministrului Afacerilor Interne privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile M.A.I., precum şi la concursurile de încadrare în M.A.I., din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în M.A.I., (model postat, de asemenea, de I.P.J. Suceava pe site),
- 5. C.V model Europass; (postat de I.P.J. Suceava pe site),
- 6. copie Diplomă de bacalaureat şi foaie matricolă aferentă (vor fi însoțite de original urmând a fi autentificate);
- 7. Candidații care au obținut în străinătate o diplomă echivalentă celei de la examenul național de bacalaureat depun copia diplomei echivalente obținute în străinătate, traducerea legalizată a diplomei echivalente şi atestatul de recunoaștere a studiilor, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației;
- 8. copii ale actului de identitate, permisului de conducere (dacă este cazul), carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar;
- 9. copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
- 10. autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului;
- 11. extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar;
- 12. o fotografie color 9×12 cm;
- 13. fişa medicală-tip de încadrare în M.A.I.(după susținerea probei scrise);
- 14. avizul psihologic (nu va fi adus de către candidat, acesta se eliberează de către psihologul de unitate în urma susţinerii evaluării psihologice şi va fi transmis Serviciului Resurse Umane);
- 15. declarație pentru candidații care provin din sistemul de protecție socială, după caz;
- 16. declarație pentru candidații de etnie romă sau de alte minorități, după caz;
Suplimentar documentelor prevăzute mai sus, candidaţii etnici/minoritari care se înscriu pentru locurile alocate distinct acestora, depun la dosarul de recrutare şi o adeverinţă din partea unei organizaţii etnice/minoritare, constituite potrivit legii, care să ateste apartenenţa la etnie, respectiv la minoritate.
Candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile legale şi criteriile specifice stabilite de actele normative în vigoare nu li se mai întocmesc dosare de recrutare.
Evaluarea psihologică
Examinarea psihologică se va susține în conformitate cu dispoziţia Directorului Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, într-o locaţie şi la o dată ce va fi stabilită ulterior şi anunţată în timp util prin postarea unui anunţ pe pagina de internet a unităţii. Pentru candidatii care nu au promovat testarea psihologică, activitatea de recrutare înceteză.
Proba de evaluare a performanței fizice
Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 07 – 13 decembrie 2023, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării prevăzute.
Repartizarea în vederea susținerii probei de evaluare a performanței fizice se realizează de către unitatea de învățământ pentru care au optat candidații, iar planificarea pentru susținerea probei prin centrul zonal de selecție la care sunt arondați aceștia. La proba de evaluare a performanței fizice nu se admit contestații, repetări sau reexaminări!
Rezultatele obținute la proba de evaluare a performanței fizice se transmit unităților de învățământ pentru care au optat candidații. Repartizarea, planificarea și rezultatele obținute sunt aduse la cunoștința candidaților prin postarea acestora pe site-ul oficial al unităților de învățământ pentru care au optat candidații, precum și al centrelor zonale de selecție.
Pe perioada desfăşurării probei de evaluare a performanței fizice, candidaţilor li se asigură, gratuit, asistenţă medicală. Susținerea, în fiecare sală de sport, a traseului practic-aplicativ, se realizează în prezența a trei reprezentanți ai părinților, aleși prin tragere la sorți, din rândul celor care își exprimă acordul, zilnic, înainte de începerea probei, pentru fiecare serie în parte. În situația în care persoanele prevăzute la ultimul alineat perturbă activitatea, acestea sunt înlocuite în aceleași condiții.
Susținerea probei de verificare a cunoștințelor
Proba de verificare a cunoștințelor se susține pe 16 decembrie 2023, doar de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice, la unitățile de învățământ pentru care au optat. Tematica şi bibliografia pentru concursurile de admitere se regăsește pe site-ul fiecărei instituţii de învăţământ pentru care candidatul a optat.
Rezultatele obținute la proba de verificare a cunoștințelor se aduc la cunoștința candidaților prin postare pe site-ul oficial al unității de învăţământ pentru care au optat candidaţii.
Lista provizorie cu ierarhizarea candidaților se afișează pe site-ul fiecărei unități de învățământ. Departajarea candidaţilor cu medii egale se face aplicând, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală obținută la examenul național de bacalaureat;
b) nota obţinută la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat;
c) nota obţinută la proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului național de bacalaureat;
d) nota obţinută la proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat;
e) media aritmetică a mediilor anuale obținute pe parcursul studiilor liceale la prima limbă străină, potrivit foii matricole;
f) media aritmetică a mediilor anuale obținute pe parcursul studiilor liceale la a doua limbă străină, potrivit foii matricole.
În situația menținerii egalității candidaților după aplicarea criteriilor de departajare, comisia de concurs de la nivelul unității de învățământ realizează departajarea după un criteriu obiectiv, stabilit de aceasta.
În cazul mediilor egale, candidații care nu au susținut examenul național de bacalaureat în sistemul de educație din România și dețin atestatul de recunoaștere a studiilor, nu participă la departajare, aceștia urmând să ocupe ultimul loc dintre cei cu medii egale.
Soluționarea contestațiilor
Contestaţiile la proba de verificare a cunoștințelor se pot formula numai în nume propriu, se transmit online la adresa de e-mail a unității de învățământ și se soluționează în termenul prevăzut prin graficul concursului de admitere, la sediul acesteia.
În termen de 24 de ore de la postarea listei provizorii cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs, candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestație cu privire la:
a) Erori ale grilei de corectare și/sau întrebări/subiecte aplicate din afara tematicii și bibligrafiei de concurs ori greșit formulate/care se repetă;
b) Rezultatul obținut la testul de evaluare a cunoștințelor, exclusiv pentru lucrarea proprie;
c) Înscrierea eronată a punctajelor/mediei obținute;
d) Locul ocupat eronat, pe lista provizorie cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs.
Examinarea medicală va fi efectuată numai de către candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 20.12.2023 – 25.01.2024 în rețeaua sanitară MAI.
Sunt declarați ”admis” candidații care au fost declarați apt medical în ordinea descrescătoare a notelor finale. Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 02.02.2024.