Povestea de succes continuă: 18 proiecte ce-i poartă semnătura edilului Vasile Zamcu, în implementare, la Stulpicani

Ultimii ani au coincis cu o importantă schimbare în bine pentru comuna suceveană Stulpicani și asta pentru că multe dintre problemele cu care se confruntă comunitatea au fost deja rezolvate, iar pentru celelalte se lucrează constant la găsirea unor soluții.

Și chiar dacă pandemia de coronavirus a ținut pe loc dezvoltarea comunităților locale, administrația  de la Stulpicani a reușit să atragă fonduri pentru multele proiecte ce-i poartă semnătura primarului Vasile Zamcu, omul pentru care vorbesc investițiile.

Astfel, fie că vorbim de școli și drumuri, fie de utilități sau cultură, la Stulpicani s-a investit constant. Numai în ultimii ani putem vorbi de milioane de lei atrași pentru comunitate. Și poate cel mai important este faptul că edilul Vasile Zamcu reușește, prin pași mici, dar hotărâți, să facă din această frumoasă comună una tot mai atractivă atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

„Ne aflăm la un nou moment de bilanț în care vin în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta ceea ce am reușit, împreună cu echipa mea, să facem pentru binele comunei noastre.

În ultimii ani, comuna Stulpicani s-a dezvoltat continuu, iar astăzi putem spune că avem condiții moderne de trai, create prin multe proiecte guvernamentale, europene sau locale pe care le-am implementat.

Chiar dacă pandemia de coronavirus a ținut lucrurile pe loc în toată lumea, am reușit  să atragem bani pentru investiții în toate domeniile, adică pentru Educație, Drumuri, Digitalizare, Biserică, Cultură și domeniul Social. Unul dintre principalele noastre obiective a fost sprijinirea gospodarilor din comună, pentru care am reușit să realizăm Piața din Stulpicani, locație în care micii producători își pot comercializa produsele.

Obiectivul meu și al echipei rămâne același: BINELE COMUN! De aceea, lucrăm permanent la noi și noi proiecte pentru care căutăm finanțare, astfel încât condițiile din comuna noastră să poată fi comparate cu cele din orașe.

 Și cred că suntem pe drumul cel bun!

Dragi stulpicăneni, deja mă cunoașteți și știți că nu fac promisiuni pe care să nu le pot respecta, ci mai degrabă, las faptele să vorbească. Și de această dată, susțin faptul cp voi continua, alături de dumneavoastră, dezvoltarea comunei noastre!”, a transmis Vasile Zamcu, primarul comunei Stulpicani.

Și pentru că educația este una dintre cele mai importante ramuri ale societății, primarul de la Stulpicani a investit și continuă să investească în infrastructura școlară, astfel încât elevii din această localitate să beneficieze de condiții ca la oraș. Astfel, în derulare se află un amplu proiect de reabilitare și eficientizare energetică a corpurilor A și B ale Școlii Gemenea, dar și unul de etajare a Școlii Gimnaziale Stulpicani. De asemenea, pentru a ține pasul cu tehnologia, edilul a accesat și două proiecte ce presupun dotarea unităților școlare cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier.

În implementare se mai află și proiectul privind construirea sălii școlare de sport din satul Stulpicani. Tot pentru cei mai mici cetățeni ai comunei, Primăria Stulpicani amenajează spații de joacă pentru copii și, concomitent, construiește o clădire muzeu în localitate.

De altfel, pe ordinea de zi de la Stulpicani este și proiectul privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural, dar și cel privind amenajare parc sediu primărie. Totodată, în implementare este și proiectul de reabilitare termică a Căminului Cultural din satul Negrileasa.

 „În ceea ce privește drumurile, avem în derulare un proiect important de modernizare a DC31 și a mai multor drumuri de interes local din comuna noastră. De asemenea, lucrăm și la modernizarea iluminatului public stradal”, a spus primarul Vasile Zamcu, care a adăugat că în localitatea pe care o reprezintă vor fi amplasate și stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Și cum protejarea mediului înconjurător este foarte importantă, la Stulpicani se află în implementare și un centru de colectare prin aport voluntar.

Potrivit edilului, acest centru va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate acum în sistem door-to-door, de către firmele de salubritate. Aici intră deșeurile reciclabile și biodeșeurile care nu pot fi colectate în pubelele individuale, dar și deșeurile speciale, respectiv cele voluminoase, echipamentele electrice și electronice, bateriile uzate, deșeurile periculoase și, nu în ultimul rând, deșeurile provenite din construcții și demolări.

Tot în implementare este și proiectul ce presupune extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în satele Gemenea și Stulpicani, investiție ce prevede și realizarea racordurilor la limita proprietăților.

Un alt obiectiv de investiții important pentru comunitate ce se află deja în implementare este cel privind dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul comunei Stulpicani.

„Pentru a reduce costurile cu energia electrică, construim un parc fotovoltaic, ce va permite ca banii pe care îi plătim pentru facturile la curent să îi direcționăm către investiții. Altfel spus, o să mai putem asfalta câte o străduță, mai putem amenaja locuri de joacă pentru copii, sau diferite astfel de investiții”,  a adăugat primarul Zamcu.

Iar pentru persoanele vulnerabile din localitate, în satul Gemenea se construiește un centru social, iar pentru a-i cinsti pe înaintași, în zona Islaz, Paltin I, se construiește o cruce metalică luminoasă.

Și dacă vă întrebați, proiectele enumerate mai sus sunt doar cele aflate în derulare sau implementare, restul investițiilor fiind vizibile cu ochiul liber. Amintim aici terenul de sport de la Școala Stulpicani, construirea remizei de pompieri, extinderea și modernizarea Casi Tineretului, reabilitarea și modernizarea Monumentului Eroilor, consolidarea și reabilitarea mai multor poduri din comună, extinderea rețelei de alimentare cu apă, modernizarea drumurilor și construirea trotuarelor, modernizarea fostului târg comunual și construirea unei Piețe agroalimentare moderne, dar și reabilitarea grădinițelor Gemenea și Stulpicani și refacerea mai multor drumuri calamitate.

Tot la realizări, vorbim și despre reabilitarea și modernizarea Dispensarului din comună, reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Negrileasa și a Școlii Gimnaziale Slătioara, refacerea accesului la Școala Gimnazială Slătioara, finalizarea lucrărilor de modernizare a Primăriei, reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural Gemenea, reabilitarea și modernizarea Școlii Primare Vadu Negrilesei, precum și construirea totemurilor de intrare în comună.