Aproape că nu trece o lună fără ca reprezentanții administrației publice locale din Poiana Stampei să nu vină cu vești importante pentru cetățeni. Aici, ritmul în care se întâmplă lucrurile este unul rapid așa încât, dinafară privind, pare că primarul comunei și echipa sa ajung de fiecare dată în momentul potrivit atunci când vine vorba de accesarea unui nou proiect. În realitate, la baza acestor reușite stau perioade întregi de muncă și implicare.
Doar în cursul zilei de vineri, 25 noiembrie, primarul Viluț Mezdrea a semnat, la București, două contracte de finanțare extrem de importante, unul de peste 50.000 de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și unul de 2 milioane de euro, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
PUG în format GIS, la Poiana Stampei
Contractul de finanțare al proiectului „Elaborarea / actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană” a fost semnat, în cursul zilei de vineri, la sediul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, de către primarul Viluț Mezdrea.
Acest obiectiv de investiții presupune sprijinirea procesului de planificare urbană și teritorială bazată pe principii de dezvoltare durabilă și inteligentă, precum și sporirea accesului digital la documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Ing. Viluț Mezdrea a precizat că finanțarea este asigurată prin PNRR – Componenta 10 Fondul Local.
„De această investiție vor beneficia atât angajații Primăriei, care vor putea pune în practică strategia de dezvoltare a comunei, cât și comunitatea locală, care va avea acces direct la informațiile legate de terenurile din comună”, a spus primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea.
Încă 4 kilometri de drum, modernizați cu fonduri nerambursabile
Tot vineri, la București, secretarul de stat în cadrul MDLPA Marcel Alexandru Stoica și edilul Viluț Mezdrea au semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Modernizare drumuri comunale în comuna Poiana Stampei”, al cărui valoare se ridică la 2 milioane de euro.
Această investiție vizează modernizarea prin asfaltare a drumurilor comunale Tătaru și Prăleni. Potrivit edilului de la Poiana Stampei, Drumul Comunal 85 (Tătaru) va fi modernizat pe o lungime de 2520 de metri, iar Drumul Comunal Prăleni pe o lungime de aproximativ 1000 de metri.
Ambele tronsoane sunt de clasă tehnică V, primul fiind prevăzut cu o lățime a platformei de 7 metri, din care 5,50 metri va fi partea carosabilă și 1,5 metri vor fi acostamentele de o parte și de alta a drumului. Cel de-al doilea tronson va avea o lățime a platformei de 5 metri, din care 4 metri va fi partea carosabilă, restul fiind acostamentele.
„Pentru Drumul Comunal Prăleni a fost achiziționat, în anii trecuți, o suprafață de teren limitrofă străzii pentru a putea proiecta un drum care să corespundă indicatorilor necesari siguranței cetățenilor, autovehiculelor, dar și autospecialelor destinate situațiilor de urgență”, a mai spus primarul Viluț Mezdrea.
Acesta a subliniat că în cea mai scurtă perioadă de timp va demara toate procedurile necesare implementării acestui proiect, astfel încât, în viitorul apropiat, cetățenii să poată beneficia de investiție.
„În perioada imediat următoare vom demara procedura de achiziție publică pentru serviciile de întocmire a proiectului tehnic, cu detalii de execuție, precum și execuția propriu-zisă a lucrărilor, sperând ca în primăvara anului viitor, imediat ce timpul va fi favorabil, să dăm ordinul de începere a lucrărilor”, a transmis ing. Viluț Mezdrea.