Copiii de la G.P.P. Prichindel, director Dunăreanu Dorina, coordonați de următoarele cadre didactice : Aioanei Denisse Alina, Croitoru Alina, Bordeianu Adina, Nastasi Elena, Trandafir Casandra și Opariuc Diana au participat la o activitate alături de elevii de la Colegiul tehnic AL. I. CUZA, îndrumați de d-na Ignat Elena, cu scopul de a înţelege, cunoaște personalități din lumea literară ce au marcat trecutul nostru, Eminescu și Creangă, doi promotori a valorilor noastre naționale, în vederea formării unei imagini generale asupra strămoșilor noștri și de valorificare a cunoştinţelor transmise și asimilate.
Printre activitățile propuse a fost un film despre prietenia dintre cei doi, cântece ce au ca text poeziile lui Eminescu, recitarea unor poezii, discuții cu d-na profesor Ignat despre importanța cărților scrise de cei doi în istoria trecutului nostru.
O activitate cu impact asupra preșcolarilor și a elevilor participanți a fost momentul în care fiecare dintre cei participanți au cântat, au recitat și au redat câte o scenă din poveștile lui Creangă oferind conținuturi specifice nivelului de vârstă, dar și de înțelegere ale acestora.
Copiii au descoperit un trecut necunoscut, deocamdată, pentru ei, ce prezintă destule necunoscute, dar printre aceste fărâme de cultură, găsind poveștile și unele poezii familiare, dar fără a conștientiza și asocia, până acum, autorii și imaginea acestora.
Considerăm că, oferind copiilor informații, exemple, valori, modele demne de urmat în viață, aceștia vor dobândi pas cu pas încredere şi stimă de sine, devenind cetăţenii de mâine pe care societatea îi doreşte – apți de a face faţă tuturor situaţiilor-problemă, știind că trecutul nu a însemnat doar războaie, cuceriri, ci și momente speciale în care oameni învățați, dar simpli la vorbă și la port au scris despre D-zeu, Țară, Copilărie, Familie, Natură și Prezentul de atunci cum nimeni nu a mai reușit să-i egaleze peste timp.
Au crezut cu tărie că prin operele lor vor reuși să facă lumea mai frumoasă, mai înțeleaptă, în care credința, curajul și inteligența vor depăși bariere, făcându-ne cunoscuți prin valorile ce trebuie să le păstrăm fiecare în sufletele noastre, dându-ne o demnitate din care să se vadă smerenia, asemeni celor doi scriitori și nu mândria.