În urma alunecărilor de teren care au afectat o serie de construcții și amenajări din perimetrul Liceului Teoretic Filadelfia, prefectul Alexandru Moldovan a convocat o ședință de lucru la unitatea de învățământ la care au participat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Neculai Cotleț, directorul administrativ al unității de învățământ și reprezentanți ai Instituției Prefectului, Inspectoratului Județean în Construcții și ai ISU Suceava.
La acest moment este realizată o expertiză tehnică preliminară la cerința de calitate Af, Inspectoratul Județean în Construcții solicitând atât unității școlare cât și municipalității punerea de urgență în aplicare a măsurilor de intervenție prevăzute în raport, în vederea evitării producerii de noi pagube materiale.
În urma unei discuții telefonice purtate cu expertul dr.ing. Dorel Plătică din care a rezultat că până la sfârșitul săptămânii viitoare va fi definitivată expertiza tehnică în vederea stabilirii soluțiilor de consolidare a versantului, prefectul județului a stabilit pentru data de 22 mai o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care vor fi analizate soluțiile propuse, urmând a fi invitați atât reprezentanții municipalității, ai unității de învățământ, cât și cei ai dezvoltatorilor imobiliari ce dețin investiții în proximitate.