Astăzi, 29 noiembrie 2023, prefectul Alexandru Moldovan a semnat ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a acestuia a mandatului de primar al comunei Sucevița, judeţul Suceava, al lui Dorin – Ioan Pînzar, ca urmare a condamnării acestuia la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, conform Deciziei Curții de Apel Suceava – Secția penală nr. 1642 pronunțată la data de 23.11.2023 în dosar nr. 3019/285/2022.
Pe durata vacanţei funcţiei de primar al comunei Sucevița, judeţul Suceava, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Sucevița, judeţul Suceava.
În completarea celor precizate mai sus, vă aducem la cunoștință prevederile art. 160 alin (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
”Art. 160: Încetarea de drept a mandatului primarului
(1) Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri:
- d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei;
De asemenea, conform prevederilor art. 160 alin. (6)-(9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
”(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) şi i), încetarea mandatului poate avea loc numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
(7) În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.
(8) Referatul secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale se transmite prefectului în termen de 10 zile de la data intervenirii situaţiei de încetare de drept a mandatului primarului.”
(9) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.”
Aşadar, prefectul îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcţionării autorităţii administraţiei publice în condiţii de imparţialitate, fără a fi pusă în discuţie crearea unui raport de subordonare între primar şi prefect şi fără ca prefectul să se substituie unei instanţe judecătoreşti în înfăptuirea justiţiei.
Ordinul emis de prefect în exercitarea acestei atribuţii legale este un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi subiective, în sensul că prin acesta se ia act de o situaţie juridică preexistentă, clarificându-se şi definitivându-se astfel raporturi juridice stabilite anterior, prin alte acte juridice.