Prefectura Suceava anunță că sucevenii care dețin terenuri agricole de categorie scăzută pot să acceseze fonduri pentru împădurire

Prefectura Suceava a informat că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) este coordonatorul investiției „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane” din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această investiție are ca obiectiv realizarea de împăduriri și reîmpăduriri pe o suprafață de 56.700 ha terenuri improprii pentru desfășurarea unor activități agricole sau silvice.

Măsura de investiții „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri” vizează realizarea de noi păduri și suprafețe acoperite de vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice, prin identificarea terenurilor, finanțarea împăduririi și a lucrărilor de îngrijire a plantațiilor. Această măsură determină creșterea suprafeței acoperită de vegetație forestieră, precum și înființarea unor perdele forestiere de protecție.

Instituția Prefectului – Județul Suceava a fost notificată de MMAP cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”, cu o valoare totală estimată la 500 milioane euro, care are ca scop înființarea de către orice deținător public sau privat de teren pretabil pentru împădurire, precum și de către formele asociative ale acestora, a următoarelor tipuri de plantații forestiere pe terenuri agricole:

  1. a) trupuri de pădure cu o suprafață de cel puțin 0,5ha;
  2. b) perdele forestiere de protecție ce acoperă minim 0,1ha.

Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va fi de tip apel deschis pentru toți solicitanții eligibili, pe principiul „primul venit, primul servit”, în limita bugetului maxim alocat, respectiv până la epuizarea alocării financiare totale, dar nu mai târziu de luna februarie 2023.

Sprijinul finaciar pentru împăduriri se va acorda sub forma unor costuri standard cu valoare fixă (pentru proiectul tehnic, realizare împrejmuire, înființare plantație, întreținere plantație, acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole), suplimentar acordându-se o primă de sechestrare forestieră în valoare de 456Euro/an/ha, pentru o perioadă de 20 de ani de la înființarea plantației, persoanelor fizice și juridice, precum și unităților administrativ teritoriale pe ale căror terenuri se realizează trupuri de pădure sau perdele forestiere de protecție, dacă acestea sunt menținute cel puțin 20 de ani.

Pentru implementarea cât mai facilă a schemei de ajutor de stat a fost concepută aplicația informatică „Program de gestionarea împăduririi PNRR (PGI)” care poate fi accesată la adresa de internet https://impaduriripnrr.mmap.ro , în timp ce ghidul de finanțare poate fi consultat la adresa https://pnrr.mmap.ro/ghiduri-paduri-si-protectia-biodiversitatii/

„Am transmis către toate unitățile administrativ – teritoriale informațiile relevante ale acestui program de investiții  din dorința de a capacita factorii responsabili pe plan local să participe activ, să acceseze aceste fonduri, contribuind astfel la creșterea suprafețelor de pădure la nivel național.

Este în interesul nostru, al tuturor, să promovăm orice inițiativă ce conduce la realizarea unui mediu curat, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Cu atât mai mult este în interesul persoanelor fizice care dețin terenuri agricole de categorie scăzută să acceseze aceste fonduri, prin împădurire creîndu-se premisele unor beneficii atât personale, cât și pentru comunitate în general”, a spus prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.