Președinta Organizației Femeilor Social Democrate Suceava, Larisa Blanari, a transmis joi, 10 octombrie, un comunicat de presă prin intermediul căruia a explicat că Spitalul de Copii de la Suceava „este încă o minciună a lui Gheorghe Flutur”. Larisa Blanari și-a întărit afirmația subliniind faptul că studiul de fezabilitate al proiectului nu este finalizat, iar firma de proiectare nu mai răspunde la telefon.
„Sunt mamă și îmi doresc din tot sufletul un spital de copii la Suceava.
Dar nu suport să văd cum cineva încearcă în mod repetat, de ani de zile, să păcălească un județ întreg cu povestea unui spital de copii.
Mamele din acest județ au nevoie de mai mult respect, nu de promisiuni electorale.
Chiar nu există limite, nici măcar când e vorba de sănătatea oamenilor, a copiilor?
Totul trebuie să aibă o miză electorală, domnule Flutur?
Spitalul de Copii, un proiect pe care domnul Flutur îl tot anunță în mass-media încă din 2018, nu are nici măcar studiul de fezabilitate finalizat, pentru că întocmirea documentației nu s-a făcut cum trebuie.
De finanțare, nici nu mai vorbim.
«Vom găsi surse de finanțare!» – Gheorghe Flutur, 2019.
Nimic până în 2023.
Mai 2023: «În scurt timp vom primi bani prin CNI pentru construirea Spitalului de Copii» – Gheorghe Flutur.
(din presa suceveană)
Nu doar că nu există finanțare, studiul de fezabilitate nu e terminat.
Mai mult, așa cum vedeți în documentul atașat, firma de proiectare nu mai răspunde nici la telefon, nici la e-mail încă din 2022.
Scrie negru pe alb”, a transmis președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari.
Președinta OFSD Suceava a adăugat că sucevenii au înțeles că Gheorghe Flutur „joacă un rol” și „l-au dat jos de pe scenă, pe 9 iunie”.
„Domnule Gheorghe Flutur, deși știți care e situația reală, veniți totuși în fața oamenilor și livrați aceeași și aceeași minciună.
Și o faceți fără nici o reținere și remușcare, într-o bătaie de joc totală față de părinții din județul Suceava.
Unii chiar v-au crezut, însă mulți dintre ei și-au dat seama, mai devreme sau mai târziu, că e doar un rol pe care îl jucați atât de bine.
Și la alegerile din 9 iunie, «v-au dat jos de pe scenă».
Cele 500 de paturi din Spitalul de Copii pe care le-ați anunțat de fiecare dată când ați vorbit despre acest subiect sunt la fel de reale și palpabile ca și centura orașului Gura Humorului.
Ați cheltuit 500.000 de euro din bani publici pentru a le arăta sucevenilor desene cu centura pe care o promiteți de 12 ani.
Acum, în octombrie 2024, după ce voturile sucevenilor i-au arătat lui Gheorghe Flutur că nu mai prind minciunile lui, el dă vina pe PSD că îi blochează proiectele.
Sunt convinsă că până și celor mai convinși liberali li se par suspecte afirmații precum «tot ce-i bun pentru județ, pentru suceveni, vrea să facă doar Gheorghe Flutur, însă nu-l lasă PSD».
A fost ministru, senator trei mandate (și mai vrea!) și 12 ani a condus județul, cu bune perioade de timp în care PNL (sau PDL) a fost (și este) la guvernare.
E timpul să sancționăm încă o dată aceste derapaje ale lui Gheorghe Flutur.
Am convingerea că multe dintre mamele și femeile din județ o vor face chiar la alegerile care vor avea loc de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie”, a conchis Larisa Blanari.