Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că locuitorii din Solca vor avea începând de sâmbătă, 20 iulie, apă la robinetele din case.
„Nici o comunitate din județul Suceava nu trebuie să rămână fără apă potabilă și menajeră, așa cum s-a întâmplat ieri la Solca. Nu accept răspunsuri de genul: „Nu avem soluții!”. Până la urmă, am găsit soluții, chiar și provizorii, pentru a asigura apă menajeră locuitorilor orașului Solca pentru acest sfârșit de săptămână și pentru săptămâna viitoare. Colmatarea acumulării Solca, cauzată nu doar de scăderea bruscă a nivelului și de secetă, ci și de lipsa de investiții de peste 20 de ani, în ciuda semnalelor de alarmă trase de autoritățile locale, a dus la această situație inadmisibilă.
Alături de primarul orașului Solca, Cornel Țehaniuc, am luat legătura cu toate instituțiile responsabile în această situație de criză și, în cele din urmă, am reușit să găsim o soluție provizorie pentru a le oferi oamenilor apă menajeră”, a spus Gheorghe Șoldan după vizita de astăzi de la Solca. El a arătat că soluția a constat în umplerea unuia dintre bazinele de acumulare din Solca (de 380 mc) cu apă adusă cu mașini de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ale mai multor servicii voluntare pentru situații de urgență.
„Pe lângă sprijinul imediat oferit de șeful ISU Suceava, colonelul Costică Ghiață, și de șeful Serviciului de Gospodărire a Apelor, Daniel Drăgoi, cărora le mulțumesc pe această cale, apreciez în mod deosebit solidaritatea primarului din Păltinoasa, Eduard Wendling, care a contribuit cu o cantitate semnificativă de apă din rezervorul de stocare a apei de pe raza comunei pe care o administrează.
De asemenea, le sunt recunoscător și primarilor din Arbore, Cornu Luncii și Voitinel, Dan Tiperciuc, Gheorghe Fron și Maria Pleșca, care au pus la dispoziție oameni și mașinile de pompieri ale serviciilor voluntare din localitățile lor, pentru a ajuta la transportarea apei, pe care am luat-o și din surse de la Arbore, dar și de la Berchișești.
Operațiunea cu nu mai puțin de opt mașini de pompieri a început în această după-amiază și este încă în derulare la această oră. De mâine dimineață, oamenii din Solca vor avea apă la robinete. Apa nu este potabilă, dar asigurăm necesarul pentru scopuri menajere și gospodărești. Așadar, ceea ce dimineață nu avea nicio soluție, câteva ore mai târziu s-a putut rezolva. Chiar și provizoriu”, a precizat președintele ales al Consiliului Județean Suceava. El a mai adăugat că autospecialele de pompieri vor aduce apă și sâmbătă în bazinul de la Solca, pentru a asigura necesarul de apă și în cursul zilei de duminică pentru populația orașului.
Această soluție de avarie va continua și săptămâna viitoare, dacă nu vom găsi un alt mod de rezolvare a problemei. De luni, vor începe lucrări provizorii de decolmatare, vestea bună fiind că în această după-amiază cantitatea de apă din lacul de suprafață era în creștere.
Am discutat tot astăzi și cu directorul general al Administrației Naționale a Apelor Române, Sorin Lucaci, stabilind ca în zilele următoare să facem toate demersurile pentru a demara și investiția de 13 milioane de lei pentru lucrările de decolmatare a sursei de suprafață Lac Solcuța și rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei apei potabile de la Solca.
În urma experienței de astăzi din teren, după ce am stat de vorbă cu toți cei responsabili, vreau să subliniez încă o dată profesionalismul și implicarea colonelului Ghiață, inspectorul șef al ISU Suceava, dar și solidaritatea primarilor la care am apelat pentru sprijin.
Nu în ultimul rând, le mulțumesc pentru eforturile lor pompierilor și voluntarilor de pe autospecialele care transportă apa la Solca, pentru umplerea bazinului. De cealaltă parte, am constatat unele probleme de comunicare și coordonare la o altă instituție responsabilă în astfel de situații de criză. Un singur lucru trebuie să le fie clar: nu voi tolera astfel de disfuncționalități când vine vorba de sănătatea locuitorilor județului Suceava. Încă o dată, reiau avertizarea pentru toți consumatorii sistemului de alimentare cu apă din Solca: Apa nu este potabilă!”, a încheiat Gheorghe Șoldan.