Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan: „E timpul să trecem de la «desene» și studii de fezabilitate la fapte concrete”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis joi, 24 octombrie, după ce a fost învestit în funcție, că de acum începe treaba. El i-a asigurat pe suceveni că va face o altfel de administrație și va respecta cu strictețe jurământul depus.

„De astăzi, la treabă!

Dragi suceveni,

Am preluat cu onoare și emoție mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava, conștient de responsabilitatea care vine odată cu această funcție.

Alături de consilierii județeni, am depus un jurământ care trebuie să ne aducă aminte în fiecare zi de misiunea noastră comună: de a dezvolta județul Suceava. 

Am fost onorat să îl am lângă mine pe premierul Marcel Ciolacu, care, sunt convins, va fi viitorul președinte al României.

Am stat de vorbă cu mare parte dintre consilierii județeni și, așa cum am declarat și public, îmi doresc să colaborăm cât mai bine, să lăsăm deoparte mizele politice și să luăm deciziile de care are nevoie județul nostru. 

Împreună! 

Pentru că eu îmi doresc ̦ . 

O administrație în care să se vorbească de , nu de “realizările unui singur om”.

O echipă a sucevenilor, indiferent de partidul din care facem parte, care să tragă pentru județul nostru.

Fiecare sat, fiecare comună, fiecare oraș sau municipiu contează. 

Crezul meu este simplu și l-am spus de foarte multe ori: 

Dezvoltând fiecare localitate, dezvoltăm județul.

Nu putem vorbi despre progres dacă lăsăm în urmă zone sau comunități. 

Așa cum, din păcate, s-a întâmplat ani de zile. 

Fiecare investiție în infrastructură, în educație, în sănătate sau în turism va duce la dezvoltarea județului nostru.

Eu voi face tot ce ține de mine să găsesc finanțările de care județul Suceava are atât de multă nevoie.

Îi mulțumesc încă o dată domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu, pentru susținere și pentru prezența sa astăzi. 

Cu sprijinul Guvernului, vom face pași importanți în realizarea obiectivelor noastre comune.

E timpul să trecem de la «desene» și studii de fezabilitate la fapte concrete. 

Acum patru ani deveneam cel mai tânăr parlamentar al județului Suceava. 

Începând de astăzi sunt cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din țară. 

S-a încheiat o etapă, începe alta. 

Una în care vreau să facem ÎMPREUNĂ în patru ani cât nu au făcut alții în 12. 

În final, vreau să le mulțumesc sucevenilor! 

Atât celor care m-au votat și au avut încredere în mine, cât și celor care nu m-au votat. 

Vă asigur pe toți că voi munci cu aceeași determinare pentru binele tuturor.

Știu că așteptările celor care m-au votat sunt foarte mari și nu o să-i dezamăgesc. 

Iar celor care au avut alte opțiuni, vreau să le câștig încrederea. 

Prin fapte. 

Voi fi mereu deschis la dialog, pentru că soluțiile se găsesc doar prin înțelegere și colaborare.

Să lucrăm împreună pentru fiecare localitate, să dezvoltăm acest județ și să ne mândrim peste patru ani cu tot ce am realizat. 

ÎMPREUNĂ!”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.