Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a transmis că deschiderea Muzeului de Istorie de la Siret, de joi, 23 mai, a avut ca temă principală Memorialul Holocaustului Evreilor din România.Șeful administrației județene a menționat că a primit numeroase cuvinte de apreciere din partea reprezentanților minorității evreiești din România, precum și de la Congresul Evreiesc Mondial.
„Am primit o scrisoare de mulțumire chiar din partea președintelui Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauler.
Suntem recunoscători pentru aceste cuvinte de apreciere și recunoștință și dorim să ne exprimăm speranța unei colaborări permanente pentru vizitarea acestui muzeu de către turiști din Israel și din întreaga lume. Ne propunem să organizăm programe speciale pentru muzeul de la Siret, dar și pentru alte puncte încărcate de istorie, cum ar fi cimitirele vechi și sinagogile din județul Suceava.
În plus, dorim să adăugăm alte puncte de atracție, respectiv rețeaua de muzee din județ, care a fost în mare parte renovată și consolidată de Muzeul Bucovinei. Acestea includ Muzeul Ion Irimescu de la Fălticeni, Muzeul Lemnului de la Câmpulung Moldovenesc, Cazinoul Băilor de la Vatra Dornei și Muzeul Etnografic de la Gura Humorului. Toate aceste locații arată foarte bine astăzi și reprezintă o carte de vizită foarte atractivă a județului Suceava”, a transmis Gheorghe Flutur.