Președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, și fostul președinte Juergen Reichert vor efectua vizite oficiale în județul Suceava în perioada următoare, în urma întâlnirilor avute recent cu delegația Consiliului Județean Suceava, condusă de vicepreședintele Stelian Simerea.
Discuțiile purtate în Germania, în perioada 26-29 martie a.c., au vizat consolidarea și extinderea și în plan economic a parteneriatului dintre cele două regiuni.
„Cu domnul Sailer am discutat despre extinderea colaborării noastre, inclusiv în plan economic, prin atragerea de investiții germane în județul Suceava. I-am transmis invitația președintelui Gheorghe Șoldan de a-l cunoaște personal și a identifica împreună noi oportunități concrete de colaborare economică între cele două regiuni partenere, iar în urma discuției, președintele Consiliului Regional Schwaben a confirmat că va efectua o vizită oficială în județul nostru”, a declarat Stelian Simerea.
Martin Sailer a confirmat că va vizita județul nostru în perioada 10–14 iunie 2025, pentru a se întâlni cu președintele Gheorghe Șoldan și a identifica împreună noi direcții concrete de colaborare economică și instituțională.
La rândul său, Juergen Reichert, președinte al regiunii Schwaben timp de 15 ani (2003 -2018) și actualul președinte al asociației Hilfswerk Schwaben-Bukowina, a anunțat, că va veni la Suceava în perioada 6–7 mai 2025.
Anunțul a fost făcut tot în urma unei întâlniri în Germania, de data aceasta la Irsee, cu vicepreședintele Simerea.
Discuțiile au vizat continuarea colaborării în domeniul social, sprijinirea centrelor pentru persoane vârstnice și cu dizabilități, precum și oportunitatea înființării unei cafenele sociale la Suceava, ca proiect-pilot, după modelul celei deschise la Mămăiești/regiunea Cernăuți, cu posibilitatea de a extinde acest model în mai multe localități din județul Suceava.
Juergen Reichert și-a exprimat dorința de a vizita centrul pentru adulți cu dizabilități din Fundu Moldovei, pe care asociația Hilfswerk Schwaben-Bukowina e.V. l-a finanțat pentru a achiziționa prima mașină profesională de țesut pentru terapia ocupațională a beneficiarilor.
De asemenea, fostul președinte al Consiliului Regional Schwaben se va întâlni cu președintele Gheorghe Șoldan, pentru a discuta noi direcții de acțiune comună în sprijinul categoriilor vulnerabile.
„Parteneriatul Suceava–Schwaben, semnat la 2 mai 1997, în Sala de Aur a Primăriei din Augsburg, este unul dintre cele mai solide și de durată din România. Ne bucurăm că doi dintre cei mai influenți lideri ai regiunii partenere vin la Suceava cu propuneri concrete și deschidere totală pentru proiecte comune”, a declarat vicepreședintele Stelian Simerea.
Cele două vizite oficiale sunt rezultatul concret al relației de parteneriat dintre Suceava și Schwaben, consolidată în cadrul recentei deplasări a delegației sucevene în Germania.