Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat, luni, 20 ianuarie, deciziile de disponibilizare pentru încă cinci funcționari ai instituției care cumulau pensia cu salariul.
De altfel, la finalul lunii noiembrie 2024, șeful administrației județene a semnat deciziile de încetare a rapoartelor de muncă pentru alți cinci funcționari care cumulau pensia cu salariul. Trebuie spus că toți cei cinci funcționari care lucrau în aparatul propriu al CJ Suceava ar fi declarat că nu ar cumula pensia cu salariu.
Totodată, președintele Șoldan urmează să propună o nouă organigramă și, potrivit unor informații, aceasta va avea mai puțin cu 60 de posturi. Această ăsură va fi luată, în urma auditului intern. De asemenea, după modificările din aparatul propriu, urmează o restructurare și în cadrul instituțiilor subordonate Consiliului Județean.