Luni, 6 mai, în a doua zi de Paște, oamenii din comuna Capu Câmpului s-au adunat la Căminul Cultural din localitate unde au luat parte la Petrecerea Câmpenească organizată de Primărie și Consiliul Local.
Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă, iar muzica și voia bună au fost asigurate de Ansamblul „Obcina Bucovinei”, Formația Caprice, Ionuț Catargiu, Anda Sofronia și Constantina Bardaș.
În deschiderea evenimentului, primărița comunei Capu Câmpului, Marcela Bârsan, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru că au dat curs invitației sale și, de asemenea, a premiat trei tineri din localitate. Acestora le-a oferit diplome și premii bănești.
S-a dansat, s-a cântat și s-au depănat amintiri, oamenii fiind dornici să ia parte la astfel de evenimente.