Grupul „Tinerii Mărgineni” îi invită pe pasionații de șah să facă cea mai bună mutare – să participe la prima ediție a campionatului de șah „La Marginea Tablei”.
Grupul „Tinerii Mărgineni”, alături de Club Sportiv Academica L.A. Marginea, Primăria Marginea și organizația „True Health”, organizează prima ediție a Campionatului de Șah „La Marginea Tablei”, o competiție menită să aducă împreună tineri pasionați de acest sport al minții, cu vârste cuprinse între 6 și 35 de ani. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „SporfiTU: Ieși din Zona de Confort prin Sport!”, finanțat de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate și implementat de Tinerii Mărgineni, cu sprijinul organizației True Health și al administrației locale din com. Marginea.
Turneul va avea loc duminică, 23 martie 2025, începând cu ora 14:00, la Școala Nr. 2 din Marginea. Competiția se va desfășura în sistem elvețian, cu 6 runde individuale, fiecare jucător având la dispoziție 10 minute pentru întreaga partidă. Participanții vor fi împărțiți pe categorii de vârstă, atât la fete, cât și la băieți, astfel încât fiecare să aibă oportunitatea de a concura la nivelul său.
Evenimentul va debuta la ora 14:00 cu festivitatea de deschidere, urmată de desfășurarea rundelor de joc începând cu ora 14:30. După ore intense de strategie și competiție, festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 17:30, unde vor fi acordate premii pentru cei mai buni jucători. Câștigătorii fiecărei categorii vor primi cupe, iar locurile doi și trei vor fi răsplătite cu medalii. Toți participanții vor primi diplome, iar pentru copii din categoria 6-10 ani sunt acordate atât diplome, cât și medalii, ca recunoaștere a implicării lor în competiție și ca încurajare – să continue în pracarea ascestui sport.
Înscrierea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Doritorii sunt invitați să completeze formularul de înscriere până pe 15 martie 2025, accesibil la adresa: https://shorturl.at/PJ8Cv sau să sune la numărul de telefon +40742915260, precizând că doresc să se înscrie la campionat.
„Vă așteptăm să participați la acest eveniment dedicat pasiunii pentru șah, un prilej de dezvoltare a gândirii strategice și de socializare pentru toți iubitorii acestui sport!”, au transmis organizatorii.