Primarul Ion Lungu a anunțat miercuri, 13 decembrie, că Primăria municipiului Suceava înființează un post de administrator public. Postul, care reprezintă o premieră pentru municipalitate, este prins în noua organigramă care va fi aprobată în ședința Consiliului Local de joi, 14 decembrie.
Potrivit edilului, noua organigramă numără 799 de posturi, din care 540 în aparatul propriu al Primăriei, cifră rezultată după aplicarea reducerii de 10%, 123 la Direcția Poliției Locale, 30 la Direcția Evidența Persoanelor și 106 la Direcția de Asietență Socială.
De menționat că ultimele trei structuri nu au fost afectate de Legea austerității. Din cele 540 de persoane din aparatul propriu al Primăriei, 3 sunt demnitari (un primar și doi viceprimari), 373 sunt funcționari publici și 423 personal contractual. În noua organigramă au rămas 64 de funcții de conducere cifră rezulată după reducerea cu 8% a acestora.
„Modificările de fond. În primul rând înființarea postului de administrator public care până acum nu au existat. De asemenea, prin reorganizare am făcut o comasare între Direcția Generală de Fonduri Europene și Direcția de Investiții. Am făcut o Direcție Generală numită Direcția de fonduri europene și Investiții pentru că sunt foarte multe proiecte europene în care trebuie să colaboreze cele două direcții și avem nevoie de o comandă unică. Am făcut această mișcare și pentru a mai putea păstra un șef de serviciu la Direcția de Fonduri Europene. Acolo am făcut mai multe modificări este directorul general, doi directori executivi executiv și șef de serviciu pentru că era o fată foarte bună care riscam să o pierdem din Primărie”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.